Infofinanciar > Lumea la zi > SUA analizează situația din Fâșia Gaza. Ce răspuns va primi Israelul
Lumea la zi

SUA analizează situația din Fâșia Gaza. Ce răspuns va primi Israelul

SUA analizează situația din Fâșia Gaza. Ce răspuns va primi Israelul
Sursa foto Arhiva companiei

SUA va decide în această săptămână dacă Israelul a făcut progrese în ceea ce privește îmbunătățirea situației umanitare din Fâșia Gaza. De asemenea, Washingtonul va da un răspuns în legătura cu situația din Orient, conform consilierului pentru securitate națională Jake Sullivan. În același timp, Israelul a început să își prezinte argumentele.

Administrația președintelui Joe Biden a transmis Israelului o scrisoare în 13 octombrie. Aceasta a fost semnată de secretarul de stat Antony Blinken și de secretarul apărării Lloyd Austin. Aliatul de lungă durată al SUA trebuie să ia măsuri în termen de 30 de zile. Acestea vizează o serie de măsuri sau riscă restricții asupra ajutorului militar american, conform reuters.com.

„Săptămâna aceasta ne vom pronunța cu privire la ce fel de progrese au făcut. Și apoi secretarul Austin, secretarul Blinken, președintele vor judeca ce vom face ca răspuns, iar eu nu am de gând să anticipez acest lucru.” ”, a declarat Sullivan în cadrul emisiunii «Face the Nation» de la CBS.