SUA par să câștige susținători nebănuiți. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca Armenia să se îndepărteze atât de mult de Kremlin, însă aceasta a fost tendința ultimilor ani.
Totul a culminat săptămâna trecută, când Moscova a luat în derâdere plângerile Guvernului armen. Conform acestuia din urmă, Rusia nu a ajutat Erevanul în conflictul său deschis cu Azerbaidjanul. Mai mult, premierul de la Erevan, Nikol Pașinian, consideră că sfera de influență a Rusiei scade din ce în ce mai mult și că în curând se va retrage total din Caucazul de Sud.
SUA devin soluția într-un spațiu tensionat?
Nikol Pașinian a spus că în urma anumitor decizii, dar și ca rezultat al unor eșecuri, Rusia va părăsi regiunea. Astfel, Caucazul de Sud, aflat la limita dintre Europa și Asia, ar putea ajunge complet lipsit de influența rușilor.
Pe măsură ce conflictul dintre armeni și azeri s-a înrăutățit, șeful Guvernului din Armenia a ajuns să declare că a comis „o greșeală strategică”. Greșeală care a constat în faptul că s-a bazat prea mult pe sprijinul venit de la Kremlin, care a întârziat să apară. Asta chiar dacă a făcut solicitări Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță strategică guvernată de către Rusia.
„Vedem că Rusia, datorită unui număr de pași pe care i-a făcut sau a eșuat în a-i face, părăsește ea însăși regiunea. Ne-am putea trezi într-o bună zi să vedem că Rusia nu mai este aici”, a făcut Nikol Pașinian declarația sumbră pentru Kremlin.
Asta în vreme ce SUA vor colabora cu armata armenă în cadrul programului Eagle Partner 2023. Între 11 și 20 septembrie 2023, un număr de soldați armeni și de soldați americani vor face exerciții militare împreună.
Ce spune Kremlinul despre situația din Caucaz
Dmitri Peskov, secretar de presă al Kremlinului, a venit cu o ripostă la acuzele lui Pașinian. În intervenția sa, Peskov a subliniat influența rusească asupra regiunii:
„Nu putem fi de acord cu aceste teze. Rusia este o parte integrală a acestei regiuni. Rusia joacă un rol consecvent, foarte important, în stabilizarea situației din această regiune (…) și vom continua să jucăm acest rol”.
El a menționat și că Moscova a trimis mai multe turpe de menținere a păcii. Amitim că ținta conflictului este regiunea separatistă Nagorno-Karabah. Aceasta este disputată de armeni și azeri, ducând la mai multe conflictr sângeroase.
„Rusia continuă să joace rolul garantului de securitate. Rusia nu pleacă nicăieri și nici nu face planuri să plece”, a adăugat Dmitri Peskov, conform HotNews.