Parcul auto al Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova este, începând de astăzi, mai mare cu 32 de autoturisme. Autospecialele au fost donate de Guvernul Statelor Unite ale Americii (SUA). Potrivit șefului instituției automobilele vor fi utilizate în misiunile de patrulare a Inspectoratului Național pentru Securitate Publică, potrivit radiomoldova.md.
„Aceste mijloace de transport vor merge, în exclusivitate, doar pentru activitatea operațională, vor substitui o parte din acele mijloace de transport care au uzură destul de ridicată, cu mai mult de jumătate milion de kilometri la bord, pentru a oferi o siguranță tuturor care se află pe teritoriul Republicii Moldova” a declarat șeful, al Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu.
SUA partener de încredere pentru Republica Moldova
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău Kent Logsdon prezent la recepția autoturismelor a declarat că de la începutul anului 2022 și până în prezent SUA a sprijinit Guvernul Republicii Moldova cu 320 de milioane de dolari, din care 75 de milioane au fost alocate pentru susținerea refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul Moldovei.
„Lotul de automobile este doar un exemplu al sprijinului nostru pentru MAI pentru a ajuta refugiații ucraineni care fug din calea războiului. În timp ce asistența externă este vitală, acțiunile Guvernului R. Moldova și al cetățenilor sunt cele care au făcut diferența.
Sunt încrezător că Republica Moldova împreună cu partenerii de dezvoltare vor continua să susțină categoriile vulnerabile, în mod special femeile și copiii”a declarat Kent Logsdon.
Cernăuțeanu, în cadrul evenimentului a precizat faptul că tehnica pe care o deține Republica Moldova este una învechită și nu de puține ori aceasta a pus probleme ofițerilor aflați în misiune.
Republica Moldova acordă sprijin pentru 600 de refugiați ucraineni
„Odată cu începerea războiului din Ucraina, colegii din poliție au fost la datorie, fiind înlăturate provocările. Noi cunoaștem problemele și riscurile cu care se confruntă refugiații în Moldova. Aceste mijloace de transport vor fi direcționate către activitatea în teren. Nu-mi este rușine să spun că multe unități de transport sunt vechi, iar aceste noi unități de transport sunt un element important pentru noi”.
Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco prezentă și ea la eveniment a subliniat faptul că Statele Unite dar și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), sunt de ani de zile partenerii de încredere ai Republicii. ”Donația de astăzi reprezintă încă o dovadă că în perioadele grele este important să lucrăm împreună pentru binele oamenilor. Acest ajutor va consolida capacitățile poliției pentru a interveni mai rapid și pentru a fi mai aproape de cetățeni, inclusiv de refugiați”.
Sprijinul oferit de Chișinău refugiaților din Ucraina a fost remarcat și de Francesca Bonelli, reprezentantul UNHCR, prezent la recepția autospecialelor „ Această donație este oferită în semn de solidaritate. Vă mulțumim mult pentru protecția celor peste 600 de mii de refugiați. Ați intervenit rapid și ați răspuns tuturor necesităților cetățenilor din Ucraina”. potrivit jurnal.md.