Infofinanciar > Lumea la zi > SUA critică bombardamentele Israelului asupra Beirutului. Peste 2.300 de morți în Liban
Lumea la zi

SUA critică bombardamentele Israelului asupra Beirutului. Peste 2.300 de morți în Liban

SUA critică bombardamentele Israelului asupra Beirutului. Peste 2.300 de morți în Liban
sursa foto: arhiva companiei

SUA au anunțat că se opun campaniei de bombardamente lansate de Israel asupra capitalei libaneze, Beirut. Autoritățile americane au comunicat această poziție oficială guvernului israelian, conform surselor AFP.

„Am spus clar Israelului că ne opunem campaniei de bombardamente pe care a lansat-o în ultimele săptămâni la Beirut”  a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller.

Peste 2.300 de persoane au murit în Liban din luna octombrie 2023. Cele mai multe victime s-au înregistrat în ultimele săptămâni. Aproximativ 1,2 milioane de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele. Campania intensă a Israelului a lovit puternic sudul și estul Libanului, dar și suburbiile sudice ale Beirutului, potrivit Agerpres.