Nvidia, companie americană ce produce microcipuri, a transmis miercuri prin reprezentanții săi că oficiali ai Statelor Unite le-au cerut acestora să oprească imediat exportul a două modele de cipuri de înaltă inteligență artificială către China, A100 și H100.
Acest demers ar putea crea dereglări în privința operațiunilor tehnologice avansate ale firmelor chineze, precum recunoașterea imaginilor prin inteligență artificială, precizează Reuters.
Totodată, fără cipurile americane de la companii precum Nvidia și AMD, companiile chineze nu vor putea efectua eficient, prin prisma costurilor, operațiunile avansate de calcul folosite la recunoașterea imagistică și vocală, printre multe alte operațiuni.
Recunoașterea imagistică și procesarea limbajului natural sunt întâlnite destul de des de utilizatorii aplicațiilor de tip social media ale telefoanelor mobile, care pot răspunde la întrebări și pot eticheta în fotografii alte persoane. De asemenea, aceste principii tehnologice se utlizează și-n domeniul militar, fapt ce permite scanarea imaginilor satelitare pentru a găsi arme sau baze și filtrarea comunicațiilor digitale în scopul adunării informațiilor.
Ce spun autoritățile americane
Însă, persoane importante din cadrul companiei Nvidia susțin că oficialii americani le-au comunicat că noua regulă „va adresa riscul ca produsele vizate să fie folosite în sau redirecționate către «utilizare finală militară» sau «utilizator final militar» în China”.
Deși nu suntem în poziția de a prezenta anumite schimbări politice la această vreme, avem o abordare comprehensivă în implementarea acțiunilor suplimentare necesare legate de tehnologii, utilizarea finală și de utilizatorii finali pentru a proteja securitatea națională a SUA și interesele politicilor externe”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Departamentul SUA pentru Comerț.
Anunțul autorităților din SUA vine și în contextul tensiunilor, pe care China le exercită asupra Taiwanului, țară unde sunt produse microcipurile pentru Nvidia și pentru aproape toate celelalte companii importante de microcipuri.
Pierderi uriașe pentru Nvidia
Nvidia prevedea vânzări de aproximativ 400 de milioane de dolari în China pentru cipurile oprite spre comerț. Această sumă ar putea fi compromisă dacă firmele chinezești decid să cumpere produsele altor firme competitoare. Această interdicție a SUA vine după ce acum o săptămână compania Nvidia a preconizat o scădere abruptă a profitului pentru actualul semestru, pe fondul unei industrii de gaming slăbite. Nvidia spune că se așteaptă la vânzări de 5,9 miliarde de dolari în al treilea semestru, cu 17% mai puțin față de aceeași perioadă de anul trecut.
În urma acestui anunț, acțiunile companiilor Nvidia și AMD au scăzut cu 6,6%, respectiv 3.7% în doar câteva ore.