Directorul Agenției americane pentru Dezvoltare Internațională, Samantha Power, i-a solicitat premierului Netanyahu „să îmbunătățească respectarea dreptului umanitar internațional”.
Samantha Power a avut o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în cadrul Summitului privind Asistența Medicală. Evenimetul s-a desfășurat ieri la Washington.
„Chiar dacă grupării Hamas nu îi pasă de viața civililor acest lucru nu scutește un combatant de obligația de a respecta principiile. În mod clar, multe lucruri mai trebuie schimbate”, a precizat Power.
Oficialul american a reiterat poziția președintelui Biden. Casa Albă a avertizat Israelul să nu atace orașul Rafah, din Fâșia Gaza. În localitate s-au refugiat peste un milion de palestinieni din calea bombardamentelor israeliene.
Afirmațiile vin în contextul în care democrații au anunțat că iau în calcul blocarea livrărilor de arme către Israel. Netanyahu a promis că forțele israeliene vor lua cu asalt orașul chiar și după avertismentele lui Biden. Premierul susține că luptătorii Hamas se ascund în Rafah, potrivit libertatea.