Infofinanciar > Lumea la zi > SUA vor să producă uraniu pentru reactoare. De ce țară depind în prezent
Lumea la zi

SUA vor să producă uraniu pentru reactoare. De ce țară depind în prezent

SUA vor să producă uraniu pentru reactoare. De ce țară depind în prezent
Sursa foto: arhiva companiei

Statele Unite sunt în căutarea unor companii care să le ofere ajutor în crearea unui lanț intern de aprovizionare cu uraniu îmbogățit la niveluri superioare care este necesar pentru generația următoare de reactoare. Tocmai de aceea SUA au demarat un proces de licitație.

Uraniul îmbogățit este un combustibil pe care numai Rusia îl poate oferi, în prezent, în cantitățile care sunt necesare.

Mai multe oferte de contracte

Conform unui anunț pe care l-au făcut oficialii din departamentul Energiei de la Washington, aceștia doresc să acorde contracte pentru un interval de cel mult zece ani companiilor care să producă uraniu slab îmbogățit cu dozaj ridicat (HALEU).

Acesta este un fel de uraniu îmbogățit până la 20%, față de combustibilul nuclear care este îmbogățit până la 5%. Acesta este combustibilul care se utilizează în reactoarele nucleare din prezent.

Având acest lucru în vedere, prin intermediul Legii Reducerii Inflației, aproximativ 500 de milioane de dolari i-au fost alocați Departamentului Energiei. Legea Reducerii Inflației a fost adoptată, de către oficialii din Congres, în anul 2022. De asemenea, la sfârșitul anului 2023, s-au căutat servicii suplimentare de îmbogățire a acestui fel de uraniu.

Program prelungit

Există posibilitatea ca acest program să fie prelungit în următorii ani. Acest lucru depinde de finanțările suplimentare acceptate de oficialii din Congres.

Conform așteptărilor specialiștilor, HALEU ar putea fi necesar pentru următoare generație de reactoare care sunt proiectate de companii. Printre acestea se regăsesc și  X-energy și TerraPower. Cu toate acestea, lansarea procesului de îmbogățire nu a fost demarat în SUA. Amânarea s-a produs din cauză că reactoarele nu s-au construit încă.

„Cine a fost primul: oul sau găina?”, este descrierea situației pe care a oferit-o Jon Carmack. Acesta este un oficial american care are responsabilitatea sectorului nuclear în cadrul Departamentului Energiei de la Washington.

Rolul Rusiei

Conform unui mesaj transmis de Carmack, guvernul din America are datoria de a investi o sumă suficient de mare pentru a demonstra producătorilor că cererea există. În acest fel producătorii vor construi capacitățile de producție care sunt necesare pentru producerea combustibilului HALEU.

Administrația președintelui Joe Biden consideră că noile reactoare, dar și păstrarea în funcțiune a celor care există deja, sunt obiective foarte importante în ceea ce privește luptă împotriva schimbărilor climatice.

Cu toate acestea, la momentul actual, nu există decât un singur furnizor care comercializează pe piață HALEU. Mai exact, acesta este TENEX, o entitate economică pe care Rosatom o deține. Rosatom este compania nucleară de stat din Rusia.

Compania Statelor Unite

Există și în SUA o companie care are o licență pentru producere HALEU. Numele companiei este Centrus Energy. Cu toate acestea, cantitățile pe care le furnizează aceasta Departamentului Energiei sunt unele mici. Acestea sunt utilizate în scopuri experimentale.

Un alt posibil producător al HALEU este compania britanică Urenco. Totuși, la momentul actual, aceasta nu deține o licență pentru acest lucru, informează economie.hotnews.ro