Criza alimentară este la un pas de a deveni realitate. În prezent, din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, majoritatea țărilor europene se confruntă cu un fenomen similar, însa nu la un nivel mult mai mic.
Cu toate acestea, un posibil război nuclear între SUA și Rusia ar putea accelera apariția acestui fenomen, și anume foametea mondială. Este cunoscut faptul că între Kremlin și Washington există tensiuni în prezent, din simplul fapt că Rusia a atacat Ucraina, iar SUA este unul dintre statele care au intervenit pentru a susține țara invadată.
Experții au lansat un avertisment prin care se recomandă evitarea unui asemenea conflict între cele două puteri mondiale pentru a nu atrage înfometarea a miliarde de oameni.
În total, cinci miliarde de oameni ar muri de foame în cazul unui conflict la scară largă între Rusia lui Vladimir Putin și Statele Unite.
Fără conflict nuclear
Oameni de știință importanți de la Universitatea Rutgers au arătat că războiul nuclear trebuie prevenit, autorul principal al unui studiu recent, profesorul Lili Xia, afirmând că datele arată că Armaghedonul nuclear trebuie oprit.
Modelele din cadrul cercetării au oferit motive pentru eșecul recoltelor la nivel global, unul dintre acestea fiind acela că soarele ar fi blocat de furtunile de foc care eliberează cenușă în atmosferă.
Vestea înfricoșătoare vine în contextul în care noi cercetări efectuate de echipa de la Universitatea Rutgers au arătat că un conflict nuclear ar decima producția de alimente și ar duce la foamete la nivel mondial.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, pășunile pentru animale și pescuitul marin, iar profesoara Xia și echipa sa au prezis că, în cel mai rău caz, ar exista perturbări grave la nivel mondial.
Foamete la nivel mondial
Co-autorul studiului, profesorul Alan Robock, a declarat că cercetătorii au suficiente informații pentru a dovedi că rezultatul unui război nuclear ar ucide și ar înfometa miliarde de oameni din întreaga lume.
El a spus: „Dacă există arme nucleare, ele pot fi folosite, iar lumea a fost aproape de război nuclear de mai multe ori.”
La începutul acestui an, o altă echipă de cercetători din SUA a constatat că un război nuclear ar putea declanșa o „mică eră glaciară” care ar dura mii de ani.
Profesorul Robock a adăugat: „Interzicerea armelor nucleare este singura soluție pe termen lung. Tratatul ONU privind interzicerea armelor nucleare, vechi de cinci ani a fost ratificat de 66 de națiuni, dar nici unul dintre cele nouă state nucleare. Munca noastră arată clar că este timpul ca aceste nouă state să asculte știința și restul lumii și să semneze acest tratat.”