Culturile de sfeclă de zahar aduc o avere fermierilor. Subvențiile acordate de către APIA pentru Sprijinul Cuplat Vegetal (SCV) aferent culturilor aproape că s-au triplat față de cuantumul la hectar achitat anul trecut, în baza cererilor pentru decoltă depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în anul 2021.
Cuantumul subvenției pentru sfeclă de zahar pentru plata SCV este estimat că se va majora de aproape trei ori. În baza plafoanelor propuse de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a suprafeței solicitate de plată pentru campania desfășurată în anul 2022, fermierii ar urma să primească aproximativ 2.250 de euro pentru fiecare hectar cultivat.
Triplarea subvențiilor, cauzată de lipsa fabricilor de procesare
Situația incertă a fabricilor de procesare a sfeclei de zahăr se regăsește pe lista celor mai importanți factori care au dus la triplarea subvențiilor pentru aceste culturi. În prezent datele furnizate de către APIA arată că suprafața totală înregistrată pe care se cultivă sfeclă de zahăr este de aproximativ 8.400 de hectare în întreaga țară.
Suprafața actuală cultivată cu sfeclă de zahăr este semnificativ mai mică față de cea înregistrată oficial acum doar câteva ani, când în fermierii produceau peste 6.000 de tone doar pentru fabrica de la Luduș, iar în zona Moldovei cantitatea ajungea și la 8.000 de tone.
Această scădere se reflectă în mare parte în subvențiile SCV care ar urma să se acorde pentru campania din anul 2022, care vor ajunge la 2.250 de euro per hectar. Anul trecut, pentru campania anului 2021, fermierii au primit o sumă de 829 de euro pentru fiecare hectar de sfeclă de zahăr.
Subvențiile cresc cu mai mult de 1.400 de euro
Plafonul alocat pentru subvențiile care ar urma să intre în conturile fermierilor pentru campania din anul 2022 este de 18.898.500 de euro, depășind suma de anul trecut cu aproape 3 milioane de euro față de plafonul alocat anul trecut pentru campania din 2021.
Fermierii care au cultivat sfeclă de zahăr au beneficiat, de asemenea, și de alte subvenții, înafară de cele SCV încasate de la APIA. Aceste culturi au fost eligibile și pentru Ajutorul Național Tranzitoriu, o plată care este achitată din bugetul de stat special pentru această cultură.
Cuantumurile sumelor care au intrat în conturile fermierilor cu culturi de sfeclă sunt de 96,279 euro la hectar în cadrul subvențiilor SAPS, plata redistributivă, care a adus 5,00 euro la hectar, plata de înverzire care a fost de 58,530 de euro la hectar, subvenția „Tinerii fermieri” cu 48,139 euro la hectar și ANT 6 de 180,64 euro la hectar.
Plafoanele pentru SCV ar urma să intre în conturile bancare ale fermierilor români săptămâna aceasta, la aprobarea Guvernului, potrivit Agrointel.
După publicare în Monitorul Oficial APIA va comunica cuantumurile pe care le-a calculat conform suprafețelor eligibile și va demara plata. Termenul final pentru încheierea plăților este data de 30 iunie 2023.