Opera Naţională Bucureşti a obținut mii de aplauze miercuri la Sala Mare a UNESCO din Paris, după 57 de ani de absență. Astfel, „Povestea Iei”, care a fost prezentată cu ocazia aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și a sărbătoririi Zilei Naționale a României, a marcat un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.
Ultima dată când s-a consemnat o mare apariţie a Operei Bucureştene la Paris a fost în 1965, aşadar acum 57 de ani, când baletul a participat la a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Dansului. Publicul din România va avea ocazia să vadă spectacolul Povestea Iei / La blouse enchantée / The Magic Blouse pe scena Operei Naționale București pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, se arată în comunicatul emis de ONB.
Împreună pentru România
Simona-Mirela Miculescu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar și delegat permanent al României pe lângă UNESCO, a declarat că este foarte fericită pentru că ONB a adunat „atâta lume pentru a sărbători împreună 160 de ani de Diplomație românească și Ziua Națională”.
„(Sunt) două ocazii minunate pentru a ne onora rădăcinile, pentru a oferi o mostră superbă de suflet românesc, reflectând, în același timp, asupra prezentului și a destinului nostru ca țară! Aș dori să fac o adâncă reverență în fața magnificilor artiști ai Operei Naționale din București, care s-au întors la Paris după 57 de ani de absență. Mă înclin și în fața creatorilor acestui spectacol original și captivant, care a îmbinat armonios magia tradițiilor ancestrale românești cu îndrăzneala modernității. Cu remarcabilă creativitate și profesionalism, acești artiști conferă o voce unică culturii noastre vibrante și esenței noastre naționale profunde, păstrând, în același timp, nestinsă flacăra păcii, a respectului reciproc și diversității, care sunt obiectivele principale ale UNESCO și ale membrilor săi”, a mai transmis aceasta.
Anul 2022, trecut în„ cartea de aur” a ONB
Dirijorul Daniel Jinga, care este manager general al ONB s-a declarat încântat de faptul că a avut onoarea de a dirija Orchestra Operei Naționale București la Paris, de a fi alături de compania de balet și de a scrie istorie pentru cultura română prin acest eveniment.
„(Acesta este) rezultatul unei fabuloase munci de echipă alături de colegii mei și de Delegația permanentă a României pe lângă UNESCO. Sunt convins că, astfel, anul 2022 va rămâne în cartea de aur a turneelor Operei Naționale București. Statura numelor care ne-au precedat în 1963 și 1965 la Paris a ridicat așteptările foarte sus, iar efortul creativ făcut atât de interpreți, cât și de creatorii acestui spectacol – și mă refer aici la compozitorul Dan Dediu, la coregraful Gigi Căciuleanu, la scenografa Viorica Petrovici, nume de primă mărime ale culturii române contemporane – s-au bucurat de o primire pe măsură din partea publicului multinațional de la Sala Mare a UNESCO din Paris. Suntem fericiți că acest eveniment a putut avea loc acum și aici, la Paris în 2022, și ne bucurăm că vom putea invita publicul bucureștean să vadă în premieră Povestea iei la București pe 1 decembrie de Ziua Națională a României”, a susținut dirijorul.
„A fost o seară foarte emoționantă. Îl cunosc și îl admir pe Gigi Căciuleanu de mic copil, părinții mei erau mari prieteni ai lui Miriam Răducanu și, deci, l-am văzut pe Gigi încă de tânăr, un talent extraordinar. Mă bucur de ceea ce a creat cu această trupă de tineri formidabili, la fel și muzica. S-au completat foarte frumos muzica cu dansul, a fost foarte românesc și, în același timp, foarte universal, ceea ce mi se pare normal la UNESCO. Costumele realizate de prietena mea Viorica Petrovici sunt nemaipomenite, inspirate din anii ’30 -’50, dar cu modele pe de-o parte moderne, futuriste, pe de altă parte foarte românești. Și acest lucru denotă diplomație, un dialog între trecut, prezent și viitor, un dialog între România și Univers. În această sală cu mare tradiție și faimă, Sala UNESCO din Paris este indispensabil ca România să vină să se exprime din când în când și să arate lumii întregi ceea ce știm noi să facem foarte bine”, a mărturisit și regizorul Radu Mihăileanu.
Care sunt personajele principale
Spectacolul Povestea Iei / La blouse enchantée / The Magic Blouse a debutat cu o parte coregrafică, axată pe punerea în evidenţă a valorilor muzicale tradiţionale româneşti în prelucrări diverse, conţinând de la „Hora mărţişorului” sau „Cântece româneşti” de Tiberiu Brediceanu, la „Şase dansuri româneşti” de Béla Bàrtok, cu Orchestra Operei Naţionale București, dirijorul Daniel Jinga, solistă soprana Teodora Gheorghiu. Momentul central al serii a fost spectacolul de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica originală a lui Dan Dediu, unul dintre cele mai importante nume ale componisticii româneşti actuale. Spectacolul a fost prezentat de Baletul și Orchestra Operei Naţionale București, dirijor Daniel Jinga. Scenografia, costumele și spațiul vizual au fost concepute de Viorica Petrovici, design proiecții Dilmana Yordanova, light design Cristian Simon, asistentă coregrafie Lelia Marcu-Vladu – o producție a Operei Naționale București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI. Evenimentul a constituit o importantă oportunitate de promovare a imaginii țării noastre, precum și de reafirmare a atașamentului față de multilateralism și de valorile și principiile Națiunilor Unite și a fost realizat pornind de la o idee de Ovidiu Miculescu.