Infofinanciar > Info > Succes după succes pentru „Programul Casa Verde Fotovoltaice”. Bugetul pentru zona de Sud-Vest s-a topit în 150 de secunde
Info

Succes după succes pentru „Programul Casa Verde Fotovoltaice”. Bugetul pentru zona de Sud-Vest s-a topit în 150 de secunde

Succes după succes pentru „Programul Casa Verde Fotovoltaice”. Bugetul pentru zona de Sud-Vest s-a topit în 150 de secunde
FOTO: ideipractice.ro

Astăzi a început programul„ Casa Verde Fotovoltaice” dedicat persoanelor fizice din regiunea de Sud-Vest a României. Persoanele interesate au la dispoziție trei zile lucrătoare pentru a depune cererile prin aplicația informatică.  Însă, bugetul a fost epuizat în timp record, cele 147 de milioane de lei s-au evaporat în 150 de…secunde.

Pentru județele din regiunea de sud-vest a țării și anume Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea a fost alocată o sumă de 147 de milioane de lei prin programul Casa Verde Fotovoltaice, însă cele 8.700 de dosare depuse a făcut ca bugetul să dispară aproape instantaneu, potrivit economica.net.

Buget epuizat în 150 de secunde

„Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice”, se arată într-un comunicat al instituției. Totuși, acest lucru nu mai surprinde pe nimeni dat fiind faptul că în precedentele șase sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, aferente regiunilor București-Ilfov, Moldova, Centru, regiunea de nord-vest, sud-est și zona de sud, bugetul nu a rezistat mai mult de 9 minute.

În altă ordine de idei, în perioada 27-29 iunie unitățile de cult din toate regiunile pot depune la rândul lor cererile de finanțare, pentru această secțiune a programului Casa Verde Fotovoltaice bugetul prevăzut este de 17,5 milioane de lei.

Înscrierile vor continua conform programului

„Ne aflăm deja la a şaptea sesiune, iar interesul persoanelor fizice care doresc să devină prosumatori este la fel de mare, fapt demonstrat de epuizarea fondurilor alocate Regiunii Sud Vest într-un timp record. Înscrierile vor continua conform calendarului, pentru Regiunea Vest – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar apoi pentru unităţile de cult”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu.

Următoarele sesiuni programate se vor desfășura în Regiunea de vest în 22,23 și 26 iunie. Bugetul alocat va fi de 200.480.000 de lei. Înscrierile prin aplicație încep la ora 10:00 indiferent de regiune.

Pentru zonele unde cererile se pot depune pe durata a trei zile lucrătoare, înscrierile se fac în prima zi începând cu ora 10 și continuă până în cea de-a treia zi orele 23:59. Valoarea totală a programului este de 1,75 miliarde de lei și se acordă sub finanțări de maxim 20.000 de lei pentru fiecare proiect și se acordă doar dacă beneficiarul contribuie la rândul său cu 2.000 de lei

Suma finanțată de AFM va fi scăzut ulterior de instalatorul validat, din costul total al facturii, iar diferența până la cuantumul maxim îl va suporta beneficiarul din surse financiare proprii, potrivit PS News.