Infofinanciar > Lumea la zi > Suedia șterge cu buretele exploziile de la Nord Stream. Danemarca i-a urmat exemplul
Lumea la zi

Suedia șterge cu buretele exploziile de la Nord Stream. Danemarca i-a urmat exemplul

Suedia șterge cu buretele exploziile de la Nord Stream. Danemarca i-a urmat exemplul
Sursa foto: Arhiva companiei

Reprezentanții de la Copenhaga au declarat luni, 26 februarie că au încheiat investigația. A fost inițiată în urma exploziilor din 2022 care au afectat conductele submarine Nord Stream. Acestea erau utilizate pentru transportul gazelor rusești către Germania.

Danemarca devine a doua țară care închide o anchetă în acest sens. Suedia a luat aceeași decizie în urma unei investigații separate.

În septembrie 2022, gazoductele Nord Stream 1 și 2, care transportă gaz sub Marea Baltică au fost afectate de o serie de explozii în zonele economice daneză și suedeză.

Aceste explozii au provocat eliberarea unor cantități semnificative de metan în atmosferă. În contextul conflictului dintre Rusia și Occident, generat de invazia rusă în Ucraina în februarie același an, ambele părți și-au îndreptat acuzațiile reciproc. Fiecare a negat orice implicare. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru incident.

,,Nu există motive suficiente pentru a continua un caz penal în Danemarca. Poliţia din Copenhaga a decis să încheie ancheta penală privind exploziile”, a declarat poliţia daneză într-un comunicat, conform stiripesurse.ro.