Infofinanciar > Info > Suma de aproape 300 de lei a intrat deja în conturi! Peste 3,6 milioane de români beneficiază de acești bani de la stat
Info

Suma de aproape 300 de lei a intrat deja în conturi! Peste 3,6 milioane de români beneficiază de acești bani de la stat

Alocatii Sursa foto Economica.net
Sursa foto Economica.net

Vești bune la nivel național, după ce recent s-a aflat că milioane de persoane din România au primit în luna martie sumele cuvenite de la stat. Conform informațiilor, acestea s-au ridicat, în medie, la aproximativ 300 de lei pentru fiecare beneficiar.

Astfel, alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna martie a acestui an au însumat 1,082 miliarde de lei, suma medie plătită fiind de 296,19 lei de beneficiar, potrivit  datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Milioane de copii au beneficiat de ajutor

În a treia lună din anul 2023, mai exact în martie, au beneficiat de acest ajutor de la stat 3.654.239 de copii. Conform informațiilor, cei mai mulţi dintre aceștia locuiesc în Bucureşti (369.231), urmați de copiii din judeţele Iaşi (196.308), Suceava (137.470), Constanţa (128.083) şi Bacău (126.308).

De asemenea, suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani – 302,44 lei, Caraş-Severin – 301,59 lei şi Ilfov – 300,31 lei, transmite Agerpres.

Alocaţia de stat pentru copii se acordă conform prevederilor Legii nr. 61/1993, republicată, privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare.

De aceste venituri beneficiază:

Toţi copiii în vârstă de până la 18 ani, cetăţeni români, fără discriminare;
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
Copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.

Alocaţia a fost majorată în 2023

Potrivit legii, alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

De asemenea, recent, coaliția de guvernare a decis ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației începând din ianuarie 2023. Practic, dacă în luna ianuarie părinții au încasat pe alocațiile copiilor cu vârste între 2 și 18 ani suma de 243 de lei, din februarie alocaţia a crescut cu aproximativ 10%.

Pentru copiii de până la 2 ani, în schimb, majorarea anunțată pentru anul în curs este de 30 de lei. Creșterea alocațiilor în 2023 a fost obligatorie, potrivit legislației în vigoare, și s-a realizat în funcţie de rata inflaţiei.

Inițial, Guvernul României a anunțat că, la începutul lui 2023, alocațiile vor fi indexate cu rata inflației înregistrată în anul 2021. Mai exact, alocaţiile urmau să fie majorate cu 5,5% sau aproximativ 12 RON pentru un copil care beneficiază de alocația standard de 243 de RON.

Totuși, într-un interviu acordat TVR, ministrul Muncii din România, Marius Budăi, a anunțat că alocațiile vor creste cu peste 10%.

”Vor creste alocațiile copiilor. Va fi o creștere un pic mai mare. Va crește de la 243 la 274 de lei (RON) și de la 600 de lei la 676 de lei (RON)”, a transmis Marius Budăi, Ministrul Muncii.