Rishi Sunak, principalul rival a lui Boris Johnson și fostul ministru de finanțe al Marii Britanii a anunțat duminică, 23 octombrie, că va candida la funcția de prim-ministru a Regatului. Sunak își propune să „redreseze” economia engleză și să „unească” Partidul Conservator.
„Regatul Unit este o ţară măreaţă, însă noi ne confruntăm cu o profundă criză economică”, a scris Sunak pe Twitter, anunțându-și astfel candidatura. „De aceea candidez pentru a fi liderul Partidului Conservator şi următorul vostru prim-ministru”, a adăugat el.
Sunak a intrat în cursă
În competiția pentru a-i succeda lui Boris Johnson la șefia Partidului Conservator, Rishi Sunak fusese învins de Liz Truss în septembrie. Sunak a avut mai mult sprijin din partea parlamentarilor conservatori atât decât fostul ministru al apărării Penny Mordaunt, cât și Boris Johnson, înainte de a-și anunța oficial campania duminică.
Sunak demisionase din administrația lui Boris Johnson în iulie, contribuind la revolta care a dus la demisia lui Johnson.
„Va exista integritate, profesionalism şi responsabilitate la absolut orice nivel al guvernului şi voi lucra zi de zi pentru a duce treaba la bun sfârşit”, a spus Sunak într-un comunicat. „Vă cer să-mi acordaţi o şansă pentru a ajuta la rezolvarea problemelor noastre”, a adăugat el, potrivit Agerpres, relatează Digi24.
Pentru postul care îi va urma lui Liz Truss pot exista doar trei candidați, deoarece fiecare candidat trebuie să obțină cel puțin 100 de semnături din partea celor 357 de parlamentari conservatori până luni la ora 13:00. Pentru a trece la votul final, în cadrul căruia cei aproximativ 170.000 de membri ai partidului vor alege liderul partidului până vineri, 28 octombrie, și îl vor numi prim-ministru, parlamentarii conservatori trebuie apoi să cadă de acord asupra a două dintre aceste opțiuni.
Pentru a alege rapid succesorul lui Liz Truss, această procedură de alegeri interne a fost redusă semnificativ față de obicei. După plecarea lui Boris Johnson în vară, procedura a durat două luni. Opt pretendenți au intrat atunci în competiție, iar candidații erau eliminați pe rând printr-o serie de voturi.
Primul politician care și-a declarat candidatura este Penny Mordaunt. Ben Wallace, ministrul apărării, declarase că nu va candida și că înclină să îl susțină pe Boris Johnson, fostul premier, care nu și-a făcut încă publice planurile, dar The Times a relatat că vrea să fie din nou prim-ministru în „interes național”.