Infofinanciar > Info > Sunt finanțatorii țării! Diaspora a trimis în România peste 65 de miliarde de euro în ultimii 15 ani
Info

Sunt finanțatorii țării! Diaspora a trimis în România peste 65 de miliarde de euro în ultimii 15 ani

Sprijin fără margini pentru românii din diaspora
Sursă foto: Voxnews

Potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României (BNR), diaspora românească din țările cele mai populate de conaționali au reușit să trimită în țară apropiaților 65,85 de miliarde de euro în perioada 2007-2022. Cei mai mulți bani provin din Germania (1,27 miliarde de euro), iar pe locul al doilea se află Marea Britanie (1,18 miliarde de euro). Pe locul 3 și 4 se află Italia (857 milioane de euro), respectiv Spania (412 milioane de euro).

Anul în care românii au trimis cei mai mulți bani acasă în această perioadă de timp a fost anul 2008, când conaționalii noștri din cele patru țări au adus în țară peste 6,3 miliarde de euro. La acea vreme, conform datelor BNR, o treime din întreaga sumă a venit din Italia (2,5 miliarde de euro).

Ulterior, în anul 2009, „măcinat” de criza economică, remiterile totale s-au prăbușit la 3,5 miliarde de euro, menținând același trend descendent până în 2013.

În anul trecut, 2021, românii stabiliți în Germania, Marea Britanie, Spania și Italia au trimis în țara noastră aproximativ 5,6 miliarde de euro.

Câți români trăiesc în cele patru țări

Conform datelor oficiale emise de autoritățile din cele patru țări europene, diaspora românească este împărțită în:

– 1,13 milioane de români aveau rezidența în Italia în ianuarie 2021

– 1,07 milioane de români aveau rezidența în Spania în decembrie 2020

– 1,06 milioane de români locuiau în Marea Britanie în iunie 2021

– 799.180 de români erau înregistrați în Germania la începutul lui 2020

Cei mai mulți bani acopereau datoriile

Asistentul universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cercetător la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației, Anatolie Coșciug, a susținut că majoritatea banilor trimiși în România de diaspora erau de fapt  returnare de datorii, scrie Libertatea.

„Mai ales după 2014-2015 au început să migreze oameni cu venituri mult mai mici, care și-au finanțat plecările din comunitate. S-au împrumutat de la biserică, de la rude sau de la vecini.

Mult timp, diaspora și-a investit banii în apartamente și case, mai ales în câteva orașe mari precum Cluj-Napoca, Timișoara, București sau Iași. Însă pe măsură ce prețurile au crescut în România, investițiile au devenit mai greu de realizat.

„S-au cam dus vremurile când puteai să investești cu banii din străinătate, cu 50.000 de euro să iei un apartament bun. Prin 2018, prețurile apartamentelor din România au ajuns la valorile de dinainte de criză”, a explicat Coșciug.

De asemenea, cercetătorul susține că aceste sume de bani erau și o formă simbolică de a păstra legătura cu rudele și apropiații din țară.

Românii nu mai trimit la fel de mulți bani din Spania și Italia

Potrivit datelor furnizate de BNR celor de la Libertatea, nivelul remiterilor personale din Italia și Spania au cunoscut o scădere din 2008 până în prezent. De pildă, în 2008, conaționalii din Spania au trimis în țara noastră două miliarde de euro, iar în 2021 cifra a ajuns la 412 milioane de euro.

„Este în asentiment cu ce știm despre Spania. Scade comunitatea de imigranți de acolo. Și asta se întâmplă de prin 2009, 2010. În fiecare an vedem o scădere a numărului de imigranți de acolo care nu se întorc în România, ci remigrează în alte țări”, a spus Anatolie Coșciug.

De asemenea, și volumul banilor trimiși din Italia a scăzut de la 2,5 miliarde de euro în 2008 la 857 milioane de euro anul trecut.

Românii migrează în Marea Britanie și Germania

De partea cealaltă, remiterile personale din Marea Britanie către România au crescut de la 355 de milioane de euro în 2007 la 1,18 miliarde de euro anul trecut. .

„Creșterile de imigranți români din Marea Britanie și Germania din ultimii 10 ani se datorează scăderii comunității de imigranți din Spania și Italia”, a explicat cercetătorul Anatolie Coșciug.

„Fenomenul se numește remigrație”, a mai spus acesta.

La cauza acestui proces ar putea sta criza economică, care a eliminat sute de mii de joburi în Spania și Italia. Astfel că, românii au ales să se deplaseze spre țări ca Germania sau Marea Britanie, state mai puțin afectate de criză.

„E mai prestigios să fii migrant în Germania decât în Spania. Aud asta foarte des când fac un interviu cu o familie care are, de exemplu, un copil în Germania și unul în Spania. Îl menționează mai întâi pe cel din Germania”, a mai spus cercetătorul UBB Anatolie Coșciug.