Cea mai veche consilieră a lui Viktor Orbán, Zsuzsa Hegedűs, se contrazice în declarații. Aceasta a anunțat că renunță la demisie după noile declarații ale premierului maghiar de la Viena. Inițial, Hegedűs se declarase indignată de discursul lui Orbán de la Băile Tușnad privind „neamestecarea raselor” și decisese să renunțe la postul de consilier. Însă, la scurt timp, aceasta a anunțat că și-a schimbat radical poziția.
„Sunt mândră de tine! Poți conta pe ajutorul meu în viitor, ca și în ultimii douăzeci de ani”, a declarat Zsuzsa Hegedűs la scurt timp după noile afirmații ale premierului maghiar în care a încercat să clarifice nelămuririle stârnite în spațiul public după controversatul discurs de la Băile Tușnad. Consiliera susține că Viktor Orbán a convins-o prin acest al doilea discurs avut la Viena și spune că se declară mulțumite de data aceasta de poziția liderului maghiar, informează publicația hotnews.ro.
În noul context, Zsuzsa Hegedűs a revenit cu o scrisoare în care specifică că demisia sa „a devenit inutilă” pentru că acum este convinsă de adevăratul mesaj pe care a vrut să-l transmită prim-ministrul. Aceasta va ocupa în continuare postul de consilier, poziție pe care o are de 20 de ani, timp în care a legat o relație de prietenie cu Viktor Orbán, scrie libertatea.ro.
Răspunsul de la biroul premierului maghiar încă nu a fost făcut public. Nu s-a anunțat astfel dacă Hegedüs își va relua această funcție pe care o ocupa încă din 2010, odată cu schimbarea de poziție.
Declarațiile inițiale
„Îmi pare sincer rău că trebuie să pun capăt unei relații din cauza unei poziții atât de rușinoase”, transmis Zsuzsa Hegedüs într-o scrisoare deschisă cu referire la spusele lui Viktor Orbán referitoare la fenomenul migrațional din Ungaria. „Nu știu cum de nu ați observat că, atunci când ați citit discursul, ca de obicei, ați prezentat un text pur nazist demn de Goebbels, de la precedentul anti-migrant și anti-european”, a subliniat atunci consiliera premierului.
Acest eveniment nu ar fi fost singurul cu care consiliera nu ar fi fost de acord. În scrisoarea sa, Hegedüs specifică faptul că, prin legea sa anti-LGBT, premierul a depășit limitele în ceea ce considera ea a fi acceptabil. În ciuda acelei legi și că, ea și-a continuat atunci mandatul alături de Orbán: „Dar discursul tău de la Băile Tușnad m-a surprins chiar și în ciuda acestor precedente”.
După publicarea poziției inițiale a lui Zsuzsa Hegedüs, liderul de la Budapesta a venit cu lămuriri răspunzându-i: „Nu poți fi serioasă când mă acuzi de rasism după douăzeci de ani de colaborare. Știți cel mai bine că guvernul meu urmează o politică de toleranță zero când vine vorba de antisemitism și rasism în Ungaria”, scrie g4media.ro.