În perioada așa-ziselor „mari reduceri de vară” trebuie să fim foarte atenți. Protecția Consumatorilor din România vine în acest sens cu un anunț important și sfătuiește cetățenii să nu cadă în plasa „falselor promoții”.
„Au început reducerile de vară, iar acum este momentul să cumpărăm produse la preţuri mai mici. Dar mare atenţie la capcanele falselor promoţii! Reducerile mari de preţ, uneori chiar de până la 70% sau 90% într-o anumită perioadă, sunt binevenite pentru consumatori”, spune director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel.
Autoritatea le sugerează astfel românilor să se informeze și să fie atenți la absolut toate detaliile atunci când vine vorba de a achiziționa un lucru despre care se spune că este redus. „Vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor”, a adăugat Paul Anghel într-o postare pe pagina sa de socializare.
Cazurile clasice de înșelăciune
Cei de la fanatik.ro vin cu următorul exemplu în ajutorul cititorilor pentru a-și da mai ușor seama de cum pot fi înșelați de marele magazine: Dacă un comerciant a vândut, timp de 30 de zile (sau o perioadă mai lungă), o pereche de căști audio cu suma de 100 de lei, o reală reducere reprezintă o sumă mai mică de 100 de lei, adică valoarea inițială. Însă, cum este des practicat, comercianții pot urca peste noapte prețul la 150 de lei, iar în acest fel reducerea e afișată la 120 de lei.
În mod cert, aceste „trucuri” ale comercianților reprezintă o capcană pentru cumpărător, care, de foarte multe ori, nu-și dă seama că o astfel de situație este, din start, în defavoarea acestuia.
Specialiștii spun că, orice reducere, mai întâi, trebuie raportată la prețul de referință afișat la raft sau pe site în ultimele 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus. Acesta din urmă trebuie să fie mai mic decât prețul de referință inițial. În plus, comerciantul în cauză trebuie să arate clar care a fost prețul vechi în raport cu prețul nou în cazul unei reduceri.
Comenzile online
„În cazul în care comandaţi online, verificaţi, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când aţi ales produsul”, a explicat în continuare șeful ANPC.
„Orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoţională etc.), trebuie să fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei (“soldare/soldări/solduri”, “lichidare”, “promoţii” etc), însoţită de data de debut şi de durata acesteia. De asemenea, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai “în limita stocului disponibil”. În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat)”, susție Paul Anghel.