Infofinanciar > Info > Suprataxările vor intra în vigoare! Ciucă anunță impozitarea cu 16% pentru aceşti bugetari
Info

Suprataxările vor intra în vigoare! Ciucă anunță impozitarea cu 16% pentru aceşti bugetari

Suprataxările vor intra în vigoare! Ciucă anunță impozitarea cu 16% pentru aceşti bugetari
Sursa foto: news agency

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 26 aprilie că au început discuțiile din coaliție cu privire la impozitarea cu 16% a salariilor din mediul public, care depășesc venitul lunar al șefului de stat, Klaus Iohannis. 

La finalul ședinței de Guvern de astăzi, premierul României a spus că măsura supraimpozitării va viza doar salariații care încasează lunar o suma mai mare de 25.000 de lei. 

Discuțiile despre suprataxare au debutat de la începutul săptămânii 

La nivelul coaliției, încă de pe data de 24 aprilie, au început purtarea de discuții referitoare la românii care încasează un salariu mai mare decât președintele țării. Propunerea fusese înaintată inițial de către liderul PSD, Marcel Ciolacu. 

În acel moment, liderii partidelor PSD, PNL și UDMR nu amintiseră un procent anume al impozitării pentru bugetarii cu venitul mai mare decât cel încasat de Iohannis.  

Premierul Nicolae Ciucă a decis să clarifice lucrurile în cadrul ședinței de Guvern de pe 26 aprilie, în care a anunțat că veniturile care depășesc salariul președintelui României, adică cele care depășesc 25.000 de lei pe lună, vor fi suprataxate cu 16%. Șeful Guvernului a mai precizat și că aceasta supraimpozitare se va lua în calcul doar pentru salariații care își desfășoară activitatea în sectorul public. 

De asemenea, Nicolae Ciucă a dorit să sublinieze și faptul că liderii din coaliție nu doresc ca această suprataxare să fie una progresivă.Este vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificate în ceea ce privește depășirea salariilor la stat peste cel al președintelui. 

În acest moment, așa cum am discutat, doar la stat. Procentul de 16% fost discutat pentru că acesta funcționează şi impozitul pe legea finanțelor”, a răspuns primul-ministru. 

Pus să explice dacă o astfel de măsură ar putea să fie neconstituțională, șeful Executivului a precizat că „orice măsură pe care o vom lua trebuie să aibă şi susținere juridică”. 

Premierul vine cu explicații și în privința înghețării salariilor bugetare 

Recent, în spațiul public au existat, de asemenea, discuții despre câteva măsuri pe care Guvernul le are în vedere pentru acoperirea găurii din bugetul de stat de aproximativ 20 de miliarde. Una dintre deciziile dialogate în spațiul public a fost înghețarea salariilor angajaților încadrați în instituțiile statului. 

Referitor la angajări, premierul Ciucă a spus că vor exista excepții, în două domenii: educație și sănătate, potrivit Fanatik.

”Am luat această decizie de a analiza tocmai din responsabilitatea de a asigura echilibrul bugetului de stat și a ne asigura că în continuare ne preocupă asigurarea locurilor de muncă și remunerarea corespunzătoare a fiecărui cetățean. Nu s-a pus niciodată problema reducerii salariilor”, a mai precizat Ciucă. 

În următoarea perioadă, se va determina exact numărul de posturi care vor fi înghețate din rândul bugetarilor.