Infofinanciar > Lumea la zi > Suspiciuni de sabotaj în Suedia. Oficialii cer reintrarea unui cargou chinez în apele teritoriale
Lumea la zi

Suspiciuni de sabotaj în Suedia. Oficialii cer reintrarea unui cargou chinez în apele teritoriale

Suspiciuni de sabotaj în Suedia. Oficialii cer reintrarea unui cargou chinez în apele teritoriale
Sursa foto: arhiva companiei

În ziua de marți, 26 noiembrie, Suedia a solicitat ca nava cargou chineză care este ancorată în largul coastei să revină în apele sale teritoriale. Motivul pentru care cere acest lucru este pentru a putea contribui la ancheta cu privire la secționarea cablurilor sale submarine. Acest incident este văzut ca un posibil act de sabotaj.

„Am fost în contact atât cu nava, cât şi cu China, şi am făcut cunoscut faptul că dorim ca nava să se îndrepte spre apele teritoriale suedeze”, sunt declarațiile oferite de prim-ministrul Ulf Kristersson. De asemenea, acesta a mai evidențiat că scopul nu este acela de a lansa „acuzații”.

„Este doar dorinţa, din partea Suediei, ca nava să ajungă în apele teritoriale suedeze astfel încât să putem coopera mai uşor pentru a înţelege ce s-a întâmplat”, a asigurat premierul Ulf Kristersson, conform economica.net