Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a arătat susținerea pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Oficialul european a spus că cele două state îndeplinesc toate condițiile pentru a intra la spațiul de liber circulație.
Ursula von der Leyen a cerut ca cele două țări vecine să fie acceptate în Schengen cât mai repede.
Von der Leyen vrea România în Schengen
„Permiteți-mi să mulțumesc în special Bulgariei și României pentru modul în care au acționat, demonstrând cele mai bune practici atât pentru azil, cât și pentru returnări. Bulgaria și România au dovedit că fac parte din spațiul nostru Schengen. Să le permitem, așadar, să intre în spațiul Schengen, fără nicio amânare!”, a declarat președintele Comisiei Europene.
Conform antena3.ro, oficialii europeni prezenți au aplaudat discursul lui von der Leyen.
Președintele Comisiei Europene nu este singurul lider european ce a vorbit despre aderarea României la Schengen. Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a declarat faptul că nu a fost un lucru bun ca să i se refuze României aderarea la spațul de liberă circulație. Aceasta a spus că problema intrării în Schengen nu se referă doar la partea financiară.
„Pentru o țară asupra căreia, acum 12 ani, Parlamentul și Comisia au căzut de acord că nu există niciun obstacol legal sau politic ca să adere la Uniune, este esențial ca ea să beneficieze de unul dintre cele mai bune lucruri pe care le oferă statutul de stat membru al UE: libertatea de mișcare”, a spus Roberta Metsola.
Refuzul Austriei a avut un impact asupra PIB-ului României
De asemenea, oficialul european a spus că se teme de cei care vor să distrugă lărgirea Europei.
„Pentru că acei oameni care vor să facă asta, nu vor să construiască o majoritate. Construiești o majoritate cu un centru pro-european, la care trebuie să se lucreze din greu și care merită. Probabil greșeala care a fost făcută este că atunci când a apărut sentimentul de frustrare asupra acestor decizii, el a fost ignorat”,a adăugata președinta Parlamentului European.
De asemenea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus că statul român poate cere despăgubiri pentru refuzul aderări la Schengen. Impactul financiar a fost de 2% din PIB.
„Există timpi foarte mari de așteptare la granița cu Ungaria și Bulgaria, ceea ce duce la timp pierdut, ceea ce duce la pierderi financiare pentru companiile de transport. Au existat și există în continuare costuri ale neaderării. Nu pot să-mi permit să risc și să se suspende fondurile europene. Impactul neintrării în Schengen au pus presiune pe bugetul nostru”, a transmis Sorin Grindeanu.
Instituțiile financiare din Europa au transmis faptul că era posibilă o creștere de 2 procent la PIB-ul României, dacă Austria accepta România în Schengen.