Infofinanciar > Info > Sute de localități din România primesc apă în mod restricționat! Situația hidrologică este îngrijorătoare
Info

Sute de localități din România primesc apă în mod restricționat! Situația hidrologică este îngrijorătoare

Sute de localități din România primesc apă în mod restricționat! Situația hidrologică este îngrijorătoare
Sursa foto: agora.md

În acest moment, situația hidrologică din țara noastră trece printr-o perioadă marcată de un deficit. În acest sens, 696 de localități de pe teritoriul României primesc apă în regim restricționat, după cum menționează Administrația Națională „Apele Române”.

Dintre aceste localități care sunt alimentate într-o manieră restricționată, 291 au drept sursă apa de suprafață, iar pentru restul de 405 este provenită din furaje. Conform site-ului ANAR, aceste localități provin din 37 de județe.

Localitățile restricționate

Cele 696 de localități care sunt restricționate atunci când vine vorba de alimentarea cu apă sunt, printre altele, din județe precum: Botoșani, Neamț, Iași, Sibiu, Vaslui, Olt, Suceava, Hunedoara, Buzău, Vrancea sau Galați.

Totuși, zonele din județul Moldova sunt cele mai afectate de secetă din întreaga țară. Cele mai „lovite” de acest fenomen sunt localitățile foarte mici, unde alimentarea cu apă se face fie prin subteran, fie prin sursele de apă de la suprafață.

Pentru restul zonelor, aici incluzând și localitățile mai mari, nivelul rezervei de apă este suficient în ciuda faptului că fenomenul de scădere este prezent în continuare. Această diminuare este reliefată de faptul că rezerva strategică de apă provenită din principalele 40 de lacuri a devenit mai mică. În primele zile din luna iulie volumul era de 3.45 miliarde de metri cubi de apă, iar acum se situează la 3.13 miliarde de metri cubi. Totuși, oficialii de la Administrația Națională „Apele Române” împreună cu mai mulți reprezentanți de la Hidroelectrica reușesc să păstreze capacitatea de umplere din cele 40 de lacuri principale la un nivel de 71.95% în prima jumătate a lunii august.

Debitele sunt în scădere

De asemenea, și debitul Dunării la intrarea în România s-a aflat într-o scădere dramatică. Media multianuală pentru luna august are o valoare de 4.3000 de mc/s, iar în acest moment se află sub 50%, mai precis la 1.950 de mc/s. Estimările arată că debitul la intrarea în țară prin intermediul secțiunii de la Baziaș va mai scădea încă puțin, situându-se la pragul de 1.900 de mc/s.

Dat fiind contextul actual în care situația hidrologică nu este deloc una fericită, Administrația Națională „Apele Române” a decis să crească numărul de secțiuni care sunt monitorizate la nivelul celor 11 bazine hidrografice. Creșterea este una simțitoare, de la 80 la 120 de secțiuni. 33 dintre ele au debite care sunt sub necesitățile aferente luniia august. Procentual vorbind, 26% dintre secțiunile monitorizate au această problemă.

Administrația Națională „Apele Române” solicită în continuare ca resursele de apă să fie utililizate într-un mod cât mai rațional pentru a fi evitată risipa și rezervele să devină din ce în ce mai mari.