În timpul stării de urgență și după de alertă s-a extins valabilitatea documentelor care urmau să expire în timp de pandemie. Cum starea de alertă a fost ridicată alături de toate restricțiile în urmă cu 3 luni, mai sunt câteva zile în care românii își pot reînnoi documentele.
Data la care o să expire și extra-valabilitatea documentelor este 7 iunie 2022, joia următoare. Asta înseamnă că toate documentele care au expirat în timpul pandemiei și nu au fost reînnoite trebuie să fie începând cu săptămâna următoare.
Sute de mii de buletine expirate
Conform datelor transmise de Ministerul Afacerilor Interne, în data de 7 martie 2022 la nivel național erau înregistrate un număr de aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022, iar până la data de 28.05.2022 pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea.
„Invităm cetăţenii să se informeze cu privire la programul de activitate al serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea informaţiilor existente pe website-urile primăriilor în subordinea cărora aceste servicii publice funcţionează. Pentru evitarea prezentării în acelaşi timp a unui număr mare de cetăţeni la sediile serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor, recomandăm accesarea, acolo unde acestea există, a platformelor de programare online sau telefonice pentru depunerea cererilor pe întreaga perioadă de 90 de zile, începând cu data de 9 martie”, a spus Aurel-Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Termenul de eliberare al buletinului este de 30 de zile
„Aproximativ 111.000, deci un sfert din numărul acestor documente a expirat în lunile ianuarie, februarie şi în prima săptămână din martie ale acestui an. Aproximativ 202.000 au expirat în anul 2021 şi 74.000 sunt expirate în anul 2020. Pe evaluările pe care le-am făcut în ultimele două săptămâni, cifra scade cu un interval de 4.500 – 5.000 de cărţi de identitate în fiecare săptămână”, precizează directorul.
Astfel, sute de mii de români ar putea să nu mai iasă din țară dacă nu își reînnoiesc buletinele în perioada următoare. Având în vedere că procedura durează aproximativ 30 de zile, românii pot întâmpina o mulțime de probleme de natură legată dacă rămân cu documentele expirate.
Prelungirea valabilității actelor de identitate și a permiselor de conducere a fost posibilă în România prin intermediul Legii 55/2020. Aceasta stabilește că “valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”. În contextul în care, potrivit HG 171/2022, s-a încheiat starea de alertă pe 8 martie 2022, persoanele care au documentele expirate în această perioadă le pot folosi până la data de 6 iunie 2022.