Infofinanciar > Lumea la zi > Taiwanul nu se teme de amenințările Chinei. Dar nici invers…
Lumea la zi

Taiwanul nu se teme de amenințările Chinei. Dar nici invers…

Taiwanul nu se teme de amenințările Chinei. Dar nici invers…
Sursa foto: Forbes.ro

Oficialii din Taiwan susțin că nu se tem de China. Aceste declarații au fost făcute în timpul unei călătorii în SUA.

Taiwanul nu se va teme și nici nu va da înapoi în fața amenințărilor autoritare, a declarat vicepreședintele insulei în fața susținătorilor în timpul unei vizite în SUA pe care Beijingul a condamnat-o, reiterând în același timp disponibilitatea de a discuta cu China.

Favoritul următoarelor alegeri din Taiwan

William Lai este un favorit în următoarele alegeri președințiale ale Taiwanului la alegerile din ianuarie. Acesta se află în Statele Unite în ceea ce este oficial o oprire de tranzit în drumul său spre Paraguay pentru premierea noului său președinte. În acest context, este important de menționat că Paraguay este una dintre cele 13 țări care mențin legături oficiale cu insula revendicată de China.

Atât Taiwanul, cât și Statele Unite spun că aceste escale, inclusiv una la San Francisco la întoarcere, sunt de rutină, însă China le-a denunțat și l-a numit pe Lai un „scandalagiu” separatist.

Potrivit biroului prezidențial din Taiwan, Lai a declarat duminică, în cadrul unui prânz cu susținători la New York, că: „dacă Taiwanul este în siguranță, lumea este în siguranță, dacă strâmtoarea Taiwan este pașnică, atunci lumea este pașnică”.

Acesta a mai subliniat și ideea că: „Indiferent cât de mare este amenințarea autoritarismului la adresa Taiwanului, noi absolut nu ne vom speria și nici nu ne vom retrage, vom susține valorile democrației și ale libertății”.

Tot în acest context, China consideră că Taiwanul este cea mai importantă problemă diplomatică a sa și reprezintă o sursă constantă de fricțiune între Beijing și Washington, care este cel mai important susținător internațional și furnizor de arme al insulei. Țara are o antipatie deosebită față de Lai, care s-a descris anterior ca fiind un „lucrător practic pentru independența Taiwanului”, o linie roșie pentru Beijing, care nu a renunțat niciodată la utilizarea forței pentru a aduce insula sub controlul său.

Lai este dispus să discute

Vicepreședintele Taiwanului, William Lai, participă la un prânz la New York. Lai, care s-a angajat să mențină pacea, a reiterat la New York că, pe baza principiului de bază al demnității și parității, că este „foarte dispus” să discute cu China și să caute pacea și stabilitatea. Însă, în acest context Lai a declarat că va proteja suveranitatea Taiwanului și că doar poporul taiwanez poate decide viitorul său. De asemenea, acesta mai afirmat că Republica Chineză – denumirea oficială a Taiwanului – și Republica Populară Chineză „nu se subordonează una alteia”.

La discursul lui Lai a fost prezentă Ingrid Larson, director general al Institutului American din Taiwan, o organizație non-profit administrată de guvernul american care desfășoară relații neoficiale cu Taiwanul. Atât Taipei, cât și Washingtonul urmăresc ca escalele americane să fie discrete și au cerut Chinei să nu întreprindă nicio acțiune provocatoare ca răspuns.

Cu toate acestea, oficialii taiwanezi spun că este posibil ca China să lanseze exerciții militare în această săptămână în apropierea Taiwanului, folosind escalele americane ale lui Lai ca pretext pentru a intimida alegătorii înainte de alegerile de anul viitor și pentru a-i face să se teamă de război.

China a desfășurat jocuri de război în jurul Taiwanului încă din aprilie, după ce președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, s-a întors din California, unde s-a întâlnit cu președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy, conform sursei reuters.com.