Infofinanciar > Info > UDMR urmărește revenirea la guvernare în toamnă. „Da, vom fi cu siguranță mai aproape de autonomie”
Info

UDMR urmărește revenirea la guvernare în toamnă. „Da, vom fi cu siguranță mai aproape de autonomie”

Ministrul Mediului, Tanczos Barna
Sursă foto: arhivă

Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat că scopul principal al partidului este să revină la actul guvernamental.

Ulterior, acesta a precizat că este un partener loial, care poată să fie un element benefic în actul de guvernare. Astfel, și-a exprimat convingerea că aceste lucruri vor fi apreciate la formarea noului guvern.

UDMR urmărește revenirea la guvernare

„Rezultatele din alegerile locale şi europarlamentare ne dau o perspectivă pozitivă pentru decembrie, o perspectivă pozitivă atât din punctul de vedere al rezultatului concret la alegeri, cât şi din perspectiva reintrării la guvernare. Obiectivul nostru principal este să participăm la actul guvernamental, să fim o formaţie politică mai puternică în Parlament şi să repetăm acea performanţă pe care am avut-o în timpul guvernării, din 2021 până în 2023. UDMR a demonstrat că este un partener loial, este un partener care poate să aducă plus valoare în actul de guvernare şi sunt convins că aceste lucruri vor fi apreciate în momentul în care, în decembrie, se va forma noul guvern”, a declarat Tanczos Barna.

Barna a dezvăluit faptul că UDMR are un parteneriat strategic cu restul formațiunilor maghiare din România. Aceste planuri vizează inclusiv alegerile din toamnă, menționând că Uniunea va avea candidat la prezidențiale.

„Parteneriatul nostru strategic cu celelalte formaţiuni maghiare rămâne în picioare. Avem un acord semnat deja pentru toate alegerile, atât locale cât şi europarlamentare şi parlamentare. Vom avea un candidat la prezidenţiale pentru că vrem să arătăm comunităţii, vrem să arătăm întregii ţări, cetăţenilor din România, că avem o viziune despre România, avem o viziune despre viitorul acestei ţări în care vom trăi şi noi alături de ceilalţi cetăţeni care, cu siguranţă, pas cu pas, vor înţelege mai bine doleanţele, obiectivele comunităţii maghiare dacă participăm alături de celelalte formaţiuni politice la un dialog sincer şi corect”, a mai spus senatorul.

Maghiarii vor fi mai aproape de autonomie

Totodată, Tanczos Barna și-a exprimat speranța pentru ediția cu numărul 43 a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad. Astfel, cetățenii maghiari din România vor fi mai aproape de autonomie.

„Da, vom fi cu siguranţă mai aproape de autonomie. Pentru că autodeterminarea nu este un lucru de care să ne ferim sau de care să fugim, este o practică europeană, este o practică care are deja istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene. Dialogul sincer, corect, calm şi liniştit ne va duce mai aproape de aceste doleanţe”, a explicat Tanczos Barna.

Oficialul a participat la tradiționala „masa rotundă a politicii naționale. În cadrul aceste întâlniri liderii maghiari, din Bazinul Carpatic şi din Europa de Vest, au abordat subiecte despre situația comunităților, potrivit antena3.