În curând ne vom putea bucura de sărbători. Românii se abia așteaptă să se bucure de timp liber alături de familie și prieteni. Planurile pentru petrecerea Crăciunului sau a nopții dintre ani sunt deja făcute. Cei care doresc să se bucure de o vacanță cu această ocazie, aleg în general destinațiile de la munte. Majoritatea hotelurilor sau pensiunilor sunt rezervate în procent de 100%.
De Crăciun și Revelion, multe persoane aleg să plece într-o vacanță la munte. Pentru a se bucura de magia sărbătorilor. Dar, tarifele din acest an au explodat. Mulți turiști se plâng de faptul că sunt extrem de piperate. Prețurile pot ajunge și la 3.000 de euro pentru o familie.
Tarife uriașe de sărbători
Prețurile sunt extrem de mari. Tarifele din turism sunt mai mai mari față de alți ani. Iar în perioada sărbătorilor, acestea cresc substanțial. Experții din turism au explicat că anumite costuri pentru cazare se pot ridica și la sume de mii de euro.
Potrivit lui Traian Bădulescu, consultant în turism, o familie poate cheltui până la 3.000 de euro pentru trei nopți pe Valea Prahovei în perioada sărbătorilor. Dacă se cazează la hoteluri de patru sau cinci stele din Predeal sau Poiana Brașov. Dar, și la cazările cu mai puține stele prețurile sunt ridicate.
Rezervările de ultim moment
Potrivit expertului, turiștii mai au șanse să găsească cazare pentru zilele de sărbători. Dar, alegerile nu vor mai fi atât de diverse. Deoarece majoritatea unităților de turism sunt pline în procent de 100%. Sfatul acestuia este ca turiștii să apeleze la un expert în turism sau agenții. Pentru a le oferi cele mai bune variante, care se află în limita bugetului lor.
„Mai au șanse, dar le recomand să se grăbească și, cel mai bine, să apeleze la agențiile de turism, pentru că în spatele unei agenții sunt consultanți în turism, cu studii de specialitate, cu ani de experiență. Într-adevăr, s-ar putea la ora actuală să nu mai poată să rezerve la hotelul favorit neapărat, în destinația favorită, dar locuri mai sunt, nu există un 100% totuși la ora actuală” a spus Traian Bădulescu.
Destinațiile preferate de turiști
Destinațiile de la munte sunt la cea mai mare căutare. Cele mai frecventate fiind Valea Prahovei, Brașov, Sinaia și Bran. „Cele mai ocupate zone sunt, firește, dacă vorbim de Crăciun și în special de Revelion, zonele clasice căutate de români – dacă ne referim la România, Valea Prahovei, cu Sinaia, chiar și Bușteni, și Azuga, apoi Predeal, Poiana Brașov, zonele de turism rural precum Bran, Moeciu, Fundata, Mărginimea Sibiului, Maramureș, Bucovina”, a adăugat Traian Bădulescu.
Prețuri mai mari de Revelion
Potrivit consultantului în turism, există oferte pentru toate buzunarele. Pensiunile vin cu oferte mai ieftine de cazare. Spre exemplu, o familie poate plăti chiar și 2.000 de lei pentru o vacanță de 2-3 nopți. Dar, asta doar în perioada Crăciunului. Dacă vorbim de Revelion, tarifele cresc.
„De Revelion vorbim de prețuri ceva mai mari la o pensiune, de la 3.000 – 4.000 de lei, iar la un hotel, să spunem, de la zona montană sau în zonă balneoclimaterică, pentru că sunt foarte căutate și stațiunile balneoclimaterice, pentru trei nopți tariful este undeva între 700 – 800 de euro minim și poate să ajungă, bineînțeles, pe Valea Prahovei, dacă ne referim la hoteluri de 4 și 5 stele la Predeal sau Poiana Brașov, și la 2000 – 3000 de euro de familie”, a mai spus Traian Bădulescu, conform B1 .