Reprezentanții Serviciului de Securitate al Ucrainei au decis să-l dea în urmărire generală pe liderul cecen, Ramzan Kadîrov. Astfel, potrivit documentului emis de instituție, împotriva aliatului lui Vladimir Putin există două capete de acuzare, printre care „purtarea unui război agresiv” sau „desfășurarea de acțiuni militare agresive”. Conform Codului penal din Ucraina, aceste infracțiuni se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 15 ani.
La câteva ore după acest anunț, Ramzan Kadîrov nu a ezitat să ofere o primă reacție, prin intermediul rețelelor de socializare.
„Nu trebuie să mă căutați. Singur voi veni la voi”; „Nu trebuie să mă căutați. Apropo, am fost deja în Ucraina de câteva ori și nu am observat ca cineva să fie tare preocupat de căutarea mea”, a transmis Kadîrov într-un video.
Liderul cecen a mai avut probleme cu Serviciul de Securitate al Ucrainei și la sfârșitul verii, când instituția l-a acuzat pe acesta de „crime de război”.
Familia lui Kadîrov, vizată și ea de sancțiuni
Oificialii de rang înalt ai Statelor Unite ale Americii au decis să impună sancțiuni împotriva a 22 de persoane, dar și a două organizații, care susțin sau au legături directe cu declanșarea invaziei rusești de către Vladimir Putin în Ucraina. În privința lui Ramzan Kadîrov, site-ul web al Departamentului de Trezorerie al SUA a transmis că liderul cecen s-a îmbogățit enorm datorită legăturilor strânse cu Vladimir Putin, scriu cei de la B1 TV.
„Liderul Republicii Cecene din Rusia și un comandant militar brutal, despre care se spune că ar fi fost legat de cazuri anterioare de tortură și omor, i-au mobilizat pe ceceni pentru războiul din Ucraina. Identificându-se public ca infanterist al lui Putin, Kadîrov a fost promovat la gradul de general locotenent pentru rolul său ulterior în invazia rusă a Ucrainei.
Unitățile cecene aliate cu Kadîrov au funcționat la Bucha, unde trupele ruse au distrus case și nu numai. Kadîrov recrutează pentru participarea la operațiunile militare rusești prin cluburi de arte marțiale mixte, ceea ce îi permite lui și unităților sale să își continue activitățile în Ucraina”, a mărturisit șeful biroului președintelui ucrainean, Andrii Yermak.
În plus, acesta a mai enumerat numele care au fost vizate de aceste sancțiuni:
a) Medni Musaevna Kadîrova este una dintre soțiile lui Kadîrov
b) Fatima Shaikhievna Khazueva este una dintre soțiile lui Kadîrov
c) Aminat Akhmadova este una dintre soțiile lui Kadîrov
d) Aishat Ramzanovna Kadîrova, cea mai mare dintre fiicele adulte ale lui Kadîrov, este angajată în activități culturale în Cecenia
e) Karina Ramzanovna Kadîrova este una dintre fiicele adulte ale lui Kadîrov și șefa unei instituții de învățământ din Cecenia
f) Tabarik Ramzanovna Kadîrova este una dintre fiicele adulte ale lui Kadîrov
Autoritățile din SUA au decis să-i interzică lui Ramzan Kadîrov, soției și celor două fiice ale lui să intre pe teritoriul american. Această decizie a fost luată în contextul în care liderul cecen este acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Cecenă.