Infofinanciar > Info > Subiectul taxei pe boală îl irită pe Rafila! Ar fi fost învinuit pe nedrept
Info

Subiectul taxei pe boală îl irită pe Rafila! Ar fi fost învinuit pe nedrept

rafila taxa pe boală (Sursă foto: dailybusiness)
sursă foto: arhiva companiei

Subiectul „taxei pe boală” a fost unul destul de controversat în țara noastră în ultima vreme. Iar foarte mulți au arătat cu degetul către echipa de la Ministerul Sănătății. Însă Alexandru Rafila, cel ce conduce această instituție, ține să clarifice situația.

Acesta spune că nu se va aplica vreo taxă suplimentară în acest sens. De asemenea, Alexandru Rafila a menționat că Ministerul Sănătății nu are vreo implicare în inițierea acestui proiect, ci cei de la Ministerul de Finanțe. „Nu este o taxă suplimentară. Aş vrea să ne lămurim cu un lucru, că toată lumea mă întreabă pe mine, ca ministru al Sănătăţii cum e cu taxa asta”, spune Alexandru Rafile.

„În primul rând, când s-a introdus taxa asta, în prima variantă a ordonanţei, nu a întrebat nimeni, nimic”, ține să sublinieze ministrul Sănătății. „A fost iniţiată de Ministerul de Finanţe, am contrasemnat-o, e pur şi simplu o taxă care stabilea fiscalitatea din România, că despre asta discutăm. Nu este în grădina Ministerului Sănătăţii stabilirea taxelor şi impozitelor în România”, a declarat Alexandru Rafila, la emisiunea Insider Politic difuzată, vineri seara 12 aprilie, la Prima TV, citează stiripesurse.ro.