Infofinanciar > Lumea la zi > Taxă turistică mai mare în Italia. Oficialii vor să îi crească valoarea cu 25 de euro
Lumea la zi

Taxă turistică mai mare în Italia. Oficialii vor să îi crească valoarea cu 25 de euro

Taxă turistică mai mare în Italia. Oficialii vor să îi crească valoarea cu 25 de euro
Sursa foto: arhiva companiei

Oficialii din Guvernul italian plănuiesc să implementeze o regulă prin care să permită extinderea taxei turistice la toate municipalitățile care doresc să o aplice. Nu numai la capitală, orașele turistice sau cele care sunt văzute a fi orașe artă.

Această taxă s-ar putea majora. Cei care fac rezervări de o noapte în valoare de mai puțin de 100 de euro ar putea achita o taxă de 5 euro. Pentru hotelurile de lux, taxa ar putea să crească la 25 de euro pe zi. Mai exact, cele în care se achită un preț mai mare de 750 de euro pe noapte.

De asemenea, se mai așteaptă ca sumele colectate să fie utilizate și pentru colectarea și eliminarea deșeurilor. În prezent, acestea se folosesc pentru intervenții în domeniul turismului.

Anul trecut, prin intermediul taxei turistice, statul a reușit să strângă 702 milioane de euro, informează profit.ro