Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a avertizat marți, 01 octombrie că există o probabilitatea foarte mare care de anul viitor tot ce înseamnă taxe și impozite să crească. Actualmente deputat USR, Năsui și-a argumentat afirmația invocând deficitul bugetar, de alfel în creștere, al României.
„În clasa politică există un deficit de competenţă pe mai multe domenii. Nu mă surprinde barometrul (Barometrul Antreprenorilor New Money INSCOP, n.r.). Când ai o problemă de deficit, când statul cheltuie mai mult decât încasează, nu poţi rezolva decât în două feluri.
Fie tai cheltuieli, fie creşti taxe. Aşteptarea antreprenorilor, aşa cum rezultă din barometrul dumneavoastră, este că probabil va fi şi o creştere (a taxelor, n.r.) de anul viitor. Din păcate cam aceasta este şi aşteptarea mea. Există o probabilitate foarte mare ca nivelul taxării din România să crească anul viitor pentru a rezolva această problemă de deficit”, a menţionat Claudiu Năsui.
Taxe mai mari din 2025
Baromentrul Antreprenorilor New Money INSCOP reprezintă un studiu derulat în România în intervalul 12-25 august, pe un eșantion de 1.450 de antreprenori reprezentantivi din mediul de afaceri românesc. Datele studiului au fost publicate marți, 01 octombrie în cadrul unei conferințe de presă.
Președintele INSCOP România, Remus Ioan Ștefureac a subliniat că antreprenorii sunt la curent cu dezbaterile privind sustenabilitatea deficitelor. Potrivit studiului amintit, aproximativ 70% dintre repondenți consideră în următorul an vom asista la noi creșteri de taxe. Și anume majorarea impozitului pe venit datorat din salarii. Alți 60% dintre antreprenorii apreciază că guvernanții vor majora impozitul pe venit.
„Referitor la impozitul pe dividende, acelaşi tablou. Aproape 70% dintre respondenţi consideră că, în următoarele 12 luni, aceste taxe vor creşte. În ceea ce priveşte TVA, vedem o intensitate mai redusă. Cei mai mulţi cred că TVA va rămâne neschimbată, însă avem o treime care consideră că va creşte puţin.
Când vorbim despre TVA, vorbim despre o taxă aplicată întregii populaţii. Și atunci, aşteptările cu privire la presiunea fiscală sunt mai moderate. Antreprenorii consideră că o astfel de taxă ar avea şanse mai mici să fie aplicată, în condiţiile în care este afectată întreaga populaţie.
Cu toate acestea, aproape 50% dintre antreprenori consideră că există posibilitatea ca TVA să crească în următoarele 12 luni”, a menţionat preşedintele INSCOP România, potrvit Agerpres.