Domeniul construcțiilor din România era odată, nu cu mult timp în urmă, denumit motorul economiei românești. Acum, însă, avem un deficit în domeniu de peste 350.000 de oameni.
Avem multe proiecte de infrastructură acre stau la coadă și așteaptă, de la autostrăzi la construcții hidroedilitare, șantierele care reprezentau în 2019 un procent de 6,4 din PIB și au contribuit la o creștere economică de 4,1%, au fost părăsite.
Compania de consultanță IBC Focus a prognozat în octombrie 2020 că „Specialiștii estimează că în următorul an (n.a. 2021) atenția ar trebui să fie îndreptată spre domeniul infrastructurii. Chiar dacă în momentul de față ne confruntăm cu adevărate probleme cauzate de lipsa acesteia, antreprenorii trag un semnal de alarmă și solicită statului să acorde linii de finanțare pentru realizarea unor proiecte atât de necesare, care, momentan, ne plasează la coada clasamentului UE. Vorbim, în mod evident, despre lipsa autostrăzilor și despre situația proiectelor de infrastructură care rămân de cele mai multe ori în stadii incipiente (proiectare, licitație etc). Acestea nu doar că ne afectează la nivel economic, însă ne așează și într-o poziție deloc avantajoasă atunci când vine vorba de numărul de decese în trafic, cauzate în special de lipsa unei infrastructuri puternice”.
Problemele companiilor
Șerban Cezar, manager Aduro Impex, una din firmele de proiectare și consultanță românești, a explicat că vina nu este doar a lipsei de personal, de muncitori, ci și a firmelor românești care au dispărut de pe piață: „Am mai rămas o mână de companii românești și, cu fiecare an, suntem mai puțini. Pe marile proiecte de infrastructură mergem în licitații în parteneriate alături de companii mari, cu experiență internațională de zeci de ani, pentru că sunt din ce în ce mai dificile criteriile de calificare. Așa am câștigat, în ultimii ani, proiectarea unor lucrări cum ar fi spitalul Regional de Urgență din Cluj, un proiect de 145.000 de metri pătrați, unde lucrăm alături de 3TI Progetti Italia și ATI Project SRL sau proiecte de expertizare tehnică și proiectarea întregului ansamblu de suprafețe de mișcare, cât și PDA1 și PDA2 la aeroportul Internațional Henri Coandă”.
Acesta a vorbit despre compania sa, care se ocupă cu consultanță, proiectare, management de proiect, și a urcat de la proiectarea de bazine de înot și depozite, la lucrări complexe de infrastructură aeroportuară, rutieră și militară.
„Știm piața, suntem buni, câștigăm proiecte. Suntem una din puținele firme românești care, folosindu-se de know how-ul local, de înțelegerea sectorului, de legăturile cu furnizorii, de așteptările clienților, de expertiza acumulată în cei 13 ani de existență, poate să construiască nu numai proiecte de mari dimensiuni. Ci și o reputație de onestitate și eficiență. Suntem buni și suntem buni români.“ spune Șerban Cezar, manager Aduro, conform Hotnews.