Când fuzionăm mintea umană și mașinăria, granițele tradiționale ale sinelui se risipesc, spune filosoful Dvija Mehta. În luna martie a acestui an, un bărbat pe nume Noland Arbaugh a demonstrat că poate juca șah folosindu-și doar mintea. După ce a trăit cu paralizie timp de opt ani, el a dobândit capacitatea de a îndeplini sarcini care îi erau anterior inaccesibile. Asta datorită unui implant cerebral conceput de Neuralink, o companie fondată de Elon Musk.
„A devenit pur și simplu intuitiv pentru mine să-mi imaginez cursorul mișcându-se”, a declarat Arbaugh într-o transmisiune în direct. „Pur și simplu mă holbam undeva pe ecran, iar acesta se deplasa acolo unde voiam eu să o facă”. Descrierea lui Arbaugh face aluzie la sentimentul propriei sale agenții. El sugera că era responsabil pentru mutarea piesei de șah. Cu toate acestea, era el sau implantul cel care efectua acțiunile? Aceasta este întrebarea pe care și-o pune filosoful Dvija Mehta, colaborator pentru BBC. Iar textul de față reprezintă una dintre opiniile sale.
Tehnologia neuronală a lui Elon Musk
În calitate de filosof al minții și etician al inteligenței artificiale, sunt fascinat de această întrebare. Tehnologiile de interfață creier-computer (BCI), precum Neuralink, simbolizează o nouă eră în interconectarea dintre creierul uman și mașini. Ne cere nouă, oamenilor, să ne reconsiderăm intuițiile despre identitate, sine și responsabilitate personală. Pe termen scurt, tehnologia promite multe beneficii pentru persoane precum Arbaugh. Dar aplicațiile și tehnologiile ar putea merge mai departe.
Viziunea pe termen lung a companiei este de a pune astfel de implanturi la dispoziția populației generale. Cu scopul de a le spori și îmbunătăți și abilitățile. Dacă o mașinărie poate efectua acțiuni care altădată erau rezervate materiei cerebrale din interiorul craniului nostru, ar trebui să fie considerată o extensie a minții umane sau ceva separat?
Mintea extinsă
Timp de decenii, filosofii au dezbătut granițele personalității: unde se termină mintea noastră și unde începe lumea exterioară? La un nivel simplu, s-ar putea presupune că mintea noastră se odihnește în creierul și corpul nostru. Cu toate acestea, unii filosofi au propus că este mai complicat decât atât.
Ca un experiment de gândire, Chalmers și Clarke și-au imaginat, de asemenea, un scenariu „în viitorul cyberpunk”. Un viitor în care cineva cu un implant cerebral ar manipula obiecte pe un ecran, la fel cum tocmai a făcut Arbaugh. Pentru a juca șah, Arbaugh își imaginează ceea ce dorește, cum ar fi mutarea unui pion sau a unui nebun. Iar implantul său, în acest caz N1 de la Neuralink, captează modelele neuronale ale intenției sale, înainte de a decoda, procesa și executa acțiunile.
Deci, ce ar trebui să înțelegem din punct de vedere filozofic? Acum că s-a întâmplat cu adevărat? Este implantul lui Arbaugh o parte a minții sale, împletită cu intențiile sale? Dacă nu este așa, atunci se pun întrebări acide cu privire la faptul că el este cu adevărat stăpân pe acțiunile sale.
Cum se înțelege fenomenul?
Pentru a înțelege de ce, să luăm în considerare o distincție conceptuală: întâmplări și acțiuni. Întâmplările înglobează totalitatea proceselor noastre mentale. Cum ar fi gândurile, credințele, dorințele, imaginațiile, contemplațiile și intențiile noastre. Întâmplările asupra cărora se acționează, cum ar fi mișcările degetelor pe care le folosiți pentru a derula acest articol chiar acum.
De obicei, diferența dintre întâmplări și fapte nu există. De exemplu, să luăm cazul unei femei, Nora, care nu este o persoană integrată în BCI, care joacă șah. Ea își poate forma o intenție prin reglarea întâmplărilor sale de a muta pionul în d3. Și face acest lucru pur și simplu prin mișcarea mâinii. În cazul Norei, intenția și acțiunea sunt inseparabile. Ea își poate atribui acțiunea de a muta pionul.
În cazul lui Arbaugh, însă, el trebuie să-și imagineze intenția. Iar implantul este cel care realizează acțiunea în lumea exterioară. Aici, întâmplările și faptele sunt separate. Acest lucru ridică unele preocupări serioase. Cum ar fi dacă o persoană care utilizează un implant cerebral pentru a-și spori abilitățile, poate obține controlul executiv asupra acțiunilor integrate în BCI.
În timp ce creierele și corpurile umane produc deja o mulțime de acțiuni involuntare. De la strănut, la stângăcie și până la dilatarea pupilelor, acțiunile controlate de implanturi ar putea fi considerate străine? Ar putea implantul să pară ca un intrus parazit care roade sfințenia voinței unei persoane?
Probleme la nivel de etică
Eu numesc această problemă enigma contemplației. În cazul lui Arbaugh, el sare peste etape cruciale ale lanțului cauzal. Cum ar fi mișcarea mâinii sale care instanțiază mutarea sa la șah. Ce se întâmplă dacă Arbaugh se gândește mai întâi să-și mute pionul la d3, dar, într-o fracțiune de secundă, se răzgândește. Și își dă seama că ar prefera să-l mute la d4? Sau ce se întâmplă dacă el trece în revistă posibilități în imaginația sa? Iar implantul interpretează greșit una dintre ele ca fiind o intenție?
Miza este mică pe o tablă de șah. Dar dacă aceste implanturi ar deveni mai frecvente, problema responsabilității personale ar deveni mai dificilă. Ce se întâmplă dacă, de exemplu, vătămarea corporală a unei alte persoane a fost cauzată de o acțiune controlată de implant? Și aceasta nu este singura problemă etică pe care o ridică aceste tehnologii.
O comercializare superficială, fără a rezolva pe deplin enigma contemplării și alte probleme, ar putea deschide calea către o distopie care amintește de poveștile științifico-fantastice. Romanul Neuromancer al lui William Gibson, de exemplu, a evidențiat modul în care implanturile ar putea duce la pierderea identității, la manipulare și la o erodare a intimității gândirii, citează BBC.
