Infofinanciar > Info > Aduce mărțișorul vremea caldă? Temperaturile înregistrate în următoarele 4 săptămâni
Info

Aduce mărțișorul vremea caldă? Temperaturile înregistrate în următoarele 4 săptămâni

Luna mai vine cu temperaturi generoase
sursa foto arhiva companiei

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Perioada exactă este 26 februarie-25 martie 2024.

Specialiștii anunță în continuare temperaturi neobișnuite.

Temperaturile din 26 februarie – 4 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 4 – 11 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nordul Carpaților Orientali.

Prognoza meteo 11 – 18 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 18 – 25 martie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile.

„Până la finalul acestei ierni vorbim de o vreme deosebit de caldă, ceea ce va face cum anticipam ca luna februarie să înregistreze un nou record ca fiind cea mai călduroasă lună februarie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că deja avem o abatere termică pozitivă la nivelul perioadei 1-25 februarie, de 6,6 grade Celsius.

Mai avem puțin până la finalul lunii, iar recordul din 2016, cu 5,7 grade Celsius, cu siguranță, va putea fi depășit în acest an.

Chiar și prima decadă din luna martie, așa cum arată informațiile la acest moment, mai exact prima zi din luna lui Mărțișor aduce valori, de asemenea, între 10 până la 16-17 grade și este posibil ca acest ecart să fie de interes, cel puțin pentru prima decadă din martie”, a spus Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la Antena 3 CNN.