Contractele futures din energie pentru țiței, produse rafinate și gaze naturale au scăzut considerabil în noul an, în condițiile în care furnizorii și-au reconsiderat îngrijorările pe termen scurt legate de vremea rece și și cele generate de lipsa de aprovizionare, renunțând la contracte, potrivit Reuters.
În cursul anului trecut prețurile energiei electrice au crescut într-un mod nejustificat de mare din cauza pierderii combustibilului rusesc, în timp ce, producătorii din cadrul OPEC+ au redus obiectivele de producție și pe măsură ce stocurile critice de distilate din SUA au majorat perspectiva reducerii exporturilor de combustibil.
Temperaturile pozitive din Statele Unite și Europa au redus necesarul de gaze și petrol
Temerile s-au dovedit a fi exagerate, fapt ce a determinat scăderea prețurilor. Stocurile de gaze, la nivelul Uniunii Europene, sunt peste normele sezoniere. Saudi Aramco a redus în cursul acestei săptămâni prețurile pentru petrolul livrat în Asia, în timp ce producția membrilor OPEC a crescut surprinzător luna trecută, potrivit unui sondaj realizat de Reuters. Totodată, temperaturile pozitive din Statele Unite și Europa au redus necesarul de gaze și petrol pentru încălzire.
Pe continentul american prețul gazelor a scăzut cu aproximativ 18% în cursul acestei săptămâni, fiind de altfel cea mai mare scădere înregistrată din ultima perioadă, conform datelor Refinitiv Eikon. Scăderea de 12% a contractelor futures pentru distilate reprezintă cea mai mare depreciere pentru începutul unui an din 1991. Consumul de distilate în sezonul de iarnă crește.
Pe piața americană West Texas Intermediate, Brent, contractele futures și benzina au înregistrat cea mai mare depreciere săptămânală de la debutul anului din 2016 încoace, WTI scăzând cu 7,4%, Brent cu 7,3%, la fel și benzina americană.
China a majorat cotele de export de produse rafinate
John Kilduff, partener la Again Capital LLC din New York, a declarat că „Unele dintre cele mai mari temeri ale noastre din 2022 nu s-au realizat niciodată”. Totodată, capacitatea de rezervă a OPEC este limitată iar traderii estimează livrări suplimentare distribuit de Guyana, Brazilia și Canada.
Spectrul recesiunii ridică noi semne de întrebare cu privire la cerere. Datele dezamăgitoare privind ocuparea forței de muncă și producția din SUA, dublată de numărul de cazuri COVID în creștere, care în China au generat temeri privind o recesiune globală, aspect care ar reduce cererea de combustibili.
În cursul săptămânii trecute, China a majorat cotele de export de produse rafinate, semnalând o cerere internă mai slabă în viitor. Cât despre gazele naturale, contractele futures din Statele Unite au înregistrat scăderi considerabile în cursul zilei de vineri, coborând cu 5% ajungând până la 3, 52 dolari pe milion de unități termice britanice în timpul ședinței, cel mai scăzut nivel din iulie 2021.
Analiștii EBW Analytics, au declarat într-o notă adresată propriilor clienți că„Ianuarie 2023 este cel mai cald început de an din ultimii 15”, potrivit bani.md.