La două săptămâni de la victoria lui Donald Trump în alegerile din 5 noiembrie, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, făcea turnee în Australia și Asia. Oficialul transmite un mesaj simplu: „SUA nu pleacă. Aliații regionali ai Americii își dublează relațiile atât cu Washingtonul, cât și între ei”.
De asemenea, tranziția prezidențială ar fi un moment nepotrivit pentru China să atace Taiwanul. De la victoria lui Trump, mass-media s-a concentrat foarte mult pe implicațiile pentru Europa și Ucraina.
Tensiunile din Taiwan sunt în creștere
Printre acestea se numără promisiunea lui Trump de a impune un acord de pace. De asemenea, eliminarea de către președintele american Joe Biden a restricțiilor anterioare. Acestea vizau utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune de către Ucraina și avansarea forțelor de invazie rusești pe un câmp de luptă tot mai instabil în estul Ucrainei.
Orientul Mijlociu, producător de petrol, a devenit, de asemenea, o zonă de preocupare mai mare. Astfel, au fost blocate două portavioane americane pentru o mare parte din sfârșitul verii și începutul toamnei. Decizia a venit pe fondul temerilor legate de o escaladare gravă între Israel și Iran.
Preocupările sunt legate de China, Serviciile secrete americane spun că liderul chinez Xi Jinping a ordonat armatei sale să fie pregătită să cucerească insula până în acel an. Cu toate acestea, nu a decis încă să ordone o astfel de acțiune.
În ultimele săptămâni s-au înregistrat tensiuni suplimentare între SUA și China. De asemenea, săptămânile următoare se pare că vor aduce și mai multe, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă. De altfel, este probabilă o escaladare și mai mare în perioada premergătoare inaugurării lui Trump la 20 ianuarie.
Măsura noii administrații Trump
Pentru moment, se pare că fricțiunile vor rămâne fără vărsare de sânge, însă postura ambelor părți este în mod clar menită să semnaleze puterea militară și capacitatea realistă de a purta un război major.
Atât la Beijing, cât și în Taiwan, factorii de decizie caută deja să ia măsura noii administrații Trump, care va conține probabil mai mulți republicani fervenți, dornici să impună tarife vamale ridicate Chinei și să o limiteze militar. Dar va include, de asemenea, persoane, inclusiv, probabil, președintele însuși, care favorizează o abordare mai tranzacțională.
O sursă din domeniul securității din Taiwan a declarat că China „speră să traseze o linie roșie și să își stabilească puterea” în timpul tranziției guvernului american și să își extindă sfera de influență.
A evalua dacă acest lucru este posibil va fi probabil o prioritate pentru Beijing, care a precizat în mod repetat că dorește ca SUA să reducă vânzările de arme către Taiwan.