Deși tot mai multe companii din industria „tradițională” auto au început să producă din ce în ce mai multe autovehicule electrice, mai este cale lungă până a ajunge la renumele pe care Tesla a reușit să și-l construiască în acest domeniu. Totuși, chiar dacă este cel mai mare producător de astfel de vehicule, nu înseamnă că firma lui Elon Musk nu poate trece prin momente grele, unul dintre ele întâmplându-se chiar acum.
Mai precis, Tesla se confruntă cu o reducere destul de mare a cantității de mașini electrice care sunt livrate. Totuși, mai există și alte semne care arată faptul că această companie nu trece deloc prin cea mai bună perioadă. Conform G4Media, Dorința exprimată a lui Elon Musk de a cumpăra Twitter-ul nu a trecut neobservată, astel, acțiunile companiei auto deținută de miliardar s-au „prăbușit” cu un 35 de puncte procentuale. Aceste probleme pot fi puse, de asemenea, și pe contextul actual caracterizat de o incertitudine economică dar și de faptul că în China există restricții contra coronavirus.
Fabrica de la Shanghai, punct cheie pentru Tesla
Apropo de China, această țară joacă un rol extrem de important pentru compania Tesla. Mai precis, pe teritoriul țării din Asia, mai precis în Shanghai, există o fabrică ce nu consumă mult și a avut mai mereu profituri considerabile. Rolul esențial al acestui „punct de lucru” este, potrivit celor de la G4Media, exemplificat de următorul aspect: în 2021, circa 50% dintre toate mașinile Tesla care s-au vândut au fost produse aici.
Totuși, faptul că în China sunt prezente destul de multe cazuri de COVID-19, a fost necesară implementarea restricțiilor. Astfel, ritmul de lucru a avut de suferit drastic pentru că Tesla a fost nevoită să oprească pentru un timp activitatea fabricii de la Shanghai. Conform G4Media, Tesla a precizat într-un comunicat că în intervalul de timp dintre aprilie și iunie 2022 au fost vândute „doar” 254.695 de autovehicule. Puțin dacă ne gândim că în perioada trimestrială de dinainte numărul de unități vândute era de circa 310.048.
Tesla întâmpină probleme cu aprovizionarea
Totuși, compania lui Elon Musk, potrivit G4Media, a precizat că o să accelereze din nou ritmul de muncă din momentul în care situația din China o să fie mai relaxată. Tot conform sursei mențioante la începutul acestui paragraf, miliardarul a făcut următoarea precizare, spunând că deși nivelul de cerere pentru mașinile Tesla este una destul de bună în continuare, partea de aprovizionare încă întâmpină greutăți.
În luna care tocmai a trecut, compania a luat decizia de mări din nou prețurile pentru anumite modele din portofoliu. Aceste scumpiri au fost realizate doar pe teritoriul Statelor Unite ale Americii și în China, fiind survenite în urma unor semnale de alarmă pe care Elon Musk le-a făcut despre o creștere enormă a costurilor pentru materiile prime necesare.