Infofinanciar > Info > Un test al solidarității europene. Va adera România pe deplin la Schengen?
Info

Un test al solidarității europene. Va adera România pe deplin la Schengen?

Un test al solidarității europene. Va adera România pe deplin la Schengen?
sursa foto arhiva companiei

Cătălin Predoiu, în postul de ministrul de Interne, a vorbit despre aderarea completă a României la spațiul Schengen. „Este un test pentru coeziunea, coerenţa, solidaritatea europeană și că nu mai este un test pentru capacităţile României de a îndeplini criteriile”, susține acesta.

Oficialii Ministerului de Interne anunţă, vineri, printr-un comunicat de presă, că ministrul Cătălin Predoiu a participat la o masă rotundă împreună cu şefi de misiuni ai Uniunii Europene la Bucureşti.

„Discuţiile au vizat rezultatele României în materie de protecţie a frontierelor şi stadiul discuţiilor europene în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. Ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti a prezentat principalele realizări ale preşedinţiei Belgiene, accentuând adoptarea unor piese importante de legislaţie (ex. Pactul privind migraţia şi azilul) şi subliniind necesitatea implementării de către toate statele membre”, a transmis MAI, potrivit Digi24.

Pași spre Schengen

„Ministrul Predoiu a demonstrat cu cifre şi statistici modul profesionist în care Poliţia de Frontieră şi Poliţia Română abordează provocările din teren, arătând că în urma măsurilor luate, migraţia ilegală a scăzut în România cu 75%. Acest fapt demonstrează că sistemul de lucru implementat la nivelul ministerului, prin investiţii în echipamente, intensificarea pregătirii profesionale a poliţiştilor, măsuri de creştere a integrităţii în exercitarea controalelor şi în general a funcţiei publice, inclusiv prin Direcţia Generală Anticorupţie a MAI şi prin DGPI, cooperarea dintre compartimentele sistemului MAI şi a armelor sale, cooperarea foarte bună cu statele vecine, proiectele pilot implementate, dau roade şi intenţionăm să continuăm în acelaşi mod”, se mai arată în documentul transmis de MAI.

Potrivit sursei citate, pe plan diplomatic, au fost desfăşurate acţiuni intense de cooperare regională, întâlniri de lucru cu miniştrii bulgar, ungar şi (în mod recurent) cu ministrul austriac, videoconferinţe periodice la nivel ministerial şi contact permanent cu Comisia Europeană şi preşedinţia în curs şi cea următoare, participarea la reuniuni ministeriale de vârf.

„Cooperarea cu toţi vecinii noştri, inclusiv Republica Moldova şi Ucraina, dar şi cu Austria, în combaterea migraţiei ilegale, este exemplară”, a subliniat ministrul Predoiu, potrivit Digi24.