Infofinanciar > Info > Tezaurul României se află la Moscova. Ce spune Mugur Isărescu
Info

Tezaurul României se află la Moscova. Ce spune Mugur Isărescu

mugur isărescu (Sursă foto: wowbiz.ro)
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor declarații făcute de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, luni, 20 noiembrie, problema care ține de tezaurul țării noastre, evacuat la Moscova, rămâne necunoscută.

Trebuie să ne gândim la ce vom face în viitor. Proiectele noastre de viitor pornesc de la constatarea că, în plan extern, chiar la nivelul decidenţilor europeni, problema Tezaurului evacuat la Moscova a rămas în mare parte necunoscută. În circuitul public din sănătate, atât cel ştiinţific, cât şi în cel al literaturii de popularizare, nu există lucrări în limbi de circulaţie internaţională dedicate acestei teme, iar istoricii şi specialiştii în ştiinţe juridice români nu au abordat în străinătate această problematică”, este mesajul pe care l-a transmis Mugur Isărescu.

Demararea acțiunilor

De asemenea, acesta a mai precizat că prima acțiune va fi să se susțină eforturilor europarlamentarului Eugen Tomac de informare a membrilor Parlamentului European. De asemenea, și pentru a se aduce la cunoștința comunității internaționale problematica tezaurului.

Ne propunem totodată să contribuim la reuşita evenimentelor care se vor organiza în viitorul apropiat. Din câte înţelegem în cadrul Parlamentului European. Atât cu experienţa specialiştilor noştri, cât şi cu lucrările în limba engleză prezentate şi dezbătute la BNR. Se cuvine să omagiem pe cei care, timp de trei decenii, au ţinut sus steagul recuperării Tezaurului României. Cu toate că n-am fost mereu încurajaţi. Drept recunoştinţă pentru eforturile şi dedicaţia lor în acest domeniu, le oferim un exemplar din moneda de argint 100 de ani de la încheierea unificării monetare. Cu promisiunea că, dacă vom recupera aurul, vom oferi şi o monedă de aur”, a mai declarat Mugur Isărescu.

Tezaurul României la Moscova

De asemenea, Mugur Isărescu a mai transmis câteva informații cu privire la tezaurul țării noastre. Conform acestuia, în luna decembrie 2023 se împlinesc 107 ani de când Tezaurul României a fost transferat la Moscova.

Începând din anul 1991, Banca Naţională a României a pus consecvent în aplicare o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă şi externă a problematicii Tezaurului trimis la Moscova. Și apoi sechestrat de Uniunea Sovietică. În acest an ne-am propus organizarea a mai multor evenimente prin care să reafirmăm, mai ales în plan internaţional, că România are un drept creanţă deplin valabil din punct de vedere istoric şi juridic asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în 1916 -1917″, a mai subliniat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, conform b1tv.ro

Povestea Tezaurului

Persoanele care doresc să afle povestea Tezaurului, o pot afla pe site-ul BNR. Mai exact, aici se prezintă povestea aurului de la Moscova, începând cu anul 1916.

În trecut, guvernatorul BNR preciza că tezaurul este unicul caz în care obligațiile de restituire nu s-au respectat. Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur, transmite digi24.ro