Legăturile economice dintre cele două țări sunt mai profunde decât par la prima vedere. Când vine vorba de stabilirea traseelor de aprovizionare la nivel global, puține companii oferă o hartă mai bună decât Foxconn, o companie taiwaneză care produce componente electronice. În acest an, gigantul taiwanez a construit sau extins fabrici în India, Mexic, Thailanda și Vietnam. Unitățile de producție chinezești, cândva îndrăgite de companiile occidentale, sunt în mod cert demodate.
Relațiile șubrede dintre guvernele de la Washington și Beijing au făcut ca întreprinderile să fie din ce în ce mai neliniștite cu privire la riscurile geopolitice. În consecință, în prima jumătate a anului, pentru prima dată în aproape două decenii, Mexicul și Canada au făcut mai multe schimburi comerciale cu America decât cu China. Harta comerțului global se redesenează.
O nouă ordine economică
În loc să fie reduse, legăturile comerciale dintre America și China rezistă, doar că în moduri nu tocmai clare. Printre partenerii comerciali preferați ai guvernului american se numără țări precum India, Mexic, Taiwan și Vietnam, în care guvernul american speră să stimuleze „friendshoring-ul” (producerea în și aprovizionarea din țări aliate geopolitic) producției pentru a înlocui importurile care anterior ar fi venit din China.
Iar comerțul cu acești aliați crește rapid: doar 51% din importurile americane din țările asiatice „low-cost” au provenit din China anul trecut, față de 66% când au fost introduse primele tarife ale administrației Trump, în urmă cu cinci ani, potrivit companiei de consultanță Kearney. Problema este că schimburile comerciale dintre aliații Americii și China sunt, de asemenea, în creștere, ceea ce sugerează că acestea acționează adesea ca hub-uri de ambalare pentru ceea ce, de fapt, rămân bunuri chinezești. Acest flux de produse înseamnă că, deși America poate că nu mai cumpără atât de mult direct din China ca înainte, economiile celor două țări se bazează în continuare una pe cealaltă.
Un bun exemplu în acest sens sunt țările care beneficiază de reducerea comerțului direct al Chinei cu America. Cercetările efectuate de Caroline Freund de la Universitatea din California investighează această dinamică. Se constată astfel că țările care au avut cele mai puternice relații comerciale cu China într-o anumită industrie au fost cele mai mari beneficiare ale reorientării comerțului, ceea ce sugerează că lanțurile de aprovizionare chinezești încă au o importanță enormă pentru America.
Legătura strânsă SUA-China
Acest lucru este și mai evident în categoriile care includ produsele de producție avansată în care oficialii americani sunt cei mai dornici să limiteze prezența Chinei. În ceea ce privește aceste bunuri, cota Chinei din importurile americane a scăzut cu 14 puncte procentuale între 2017 și 2022, în timp ce cele din Taiwan și Vietnam, țări care importă foarte mult din China, au câștigat cea mai mare cotă de piață. Pe scurt, activitatea chineză este încă vitală pentru producția chiar și a celor mai sensibile produse.
Modul exact în care funcționează în practică redirecționarea diferă de la o țară la alta și de la un sector la altul. Câteva produse pot fi achiziționate numai din China. Printre acestea se numără unele materiale naturale și metale rare prelucrate în care companiile chinezești domină industrii întregi, cum ar fi galiul utilizat în producția de cipuri și litiul prelucrat pentru bateriile vehiculelor electrice.
Uneori, exporturile către America și restul Occidentului de la aliații lor nu sunt altceva decât produse chinezești care au fost reambalate pentru a evita taxele vamale. De cele mai multe ori, însă, inputurile sunt pur și simplu piese mecanice sau electrice care ar putea fi găsite în altă parte cu costuri mai mari de către un importator asiduu, dar care sunt mai ieftine și mai abundente în China.
Comerțul merge în continuare
Cele mai recente date oficiale, publicate în 2018, referitoare la exporturile Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, un club regional, arată că 7 % din valoarea acestora au fost de fapt atribuite unei forme de producție în China, o cifră care acum ar subestima capacitățile din prezent, având în vedere cât de dificil este să se facă disocierea comerțului. Date mai recente sugerează că, de atunci, China nu a făcut decât să crească în importanță. Această țară și-a crescut ponderea exporturilor către blocul comunitar în 69 din cele 97 de categorii de produse monitorizate de Asociația mai sus menționată.
Exporturile de produse electronice, cea mai mare categorie, care acoperă totul, de la baterii și cuptoare industriale la mașini de tuns, au explodat. În primele șase luni ale anului, vânzările chinezești de astfel de bunuri în Indonezia, Malaezia, Thailanda, Filipine și Vietnam au crescut la 49 de miliarde de dolari, în creștere cu 80% față de acum cinci ani. Există un model similar în ceea ce privește investițiile străine directe, unde cheltuielile chinezești în țările importante din Asia de Sud-Est le-au depășit pe cele americane.
În Mexic, Asociația Națională a Producătorilor de Piese Auto, un grup de lobby, a raportat că, anul trecut, 40% din investițiile în nearshoring (proces prin careîntreprinderile își transferă progresiv o parte din producție în țări apropiate de piețele lor și cu fus orar similar, pentru a minimiza efectele perturbărilor din lanțurile de aprovizionare) au provenit de la locațiile care s-au mutat din China în această țară.
China și America de Sud
În ultimul an, companiile chineze au exportat în Mexic piese în valoare de 300 de milioane de dolari pe lună, mai mult decât dublu față de suma pe care o reușeau în urmă cu cinci ani. În Europa Centrală și de Est, unde industria auto a cunoscut un boom în ultimii ani. În 2018, China a furnizat doar 3% din piesele auto aduse în Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia, Slovacia și România. De atunci, importurile chinezești au crescut vertiginos, datorită adoptării rapide a vehiculelor electrice, a căror producție este tot mai mult dominată de această țară. În prezent, China furnizează 10% din toate piesele auto importate în Europa Centrală și de Est, mai mult decât orice altă țară din afara UE.
Legăturile comerciale mai strânse între aliații Americii și China sunt rezultatul paradoxal al dorinței Americii ca aceste legături să fie, tocmai, unele mai slabe. Reprezentanții acestor companii sunt acum panicați de pe urma înrăutății relațiilor din Pacific urmăresc strategii de tip „China plus unu”, păstrând o parte din producție în cea de-a doua mare economie a lumii, în timp ce restul se mută în țări, precum Vietnam, care sunt mai prietenoase cu „Unchiul Sam” american.
Cine și ce cere
Cu toate acestea, cererea americană de produse finale de la aliați tinde, de asemenea, să stimuleze cererea de inputuri intermediare chinezești și creează stimulente pentru ca firmele chineze să opereze și să exporte din locații alternative. Deși Apple, cea mai mare companie din lume în funcție de capitalizarea bursieră, și-a mutat producția în afara Chinei în ultimii ani, acest lucru vine cu un avertisment: o mare parte din producție se bazează în continuare pe companiile chineze. Gigantul tehnologic enumeră 25 de producători din Vietnam pe lista sa oficială de furnizori. Nouă sunt din China continentală.
Cât de îngrijorătoare ar trebui să fie această situație pentru factorii de decizie politică americani? În cel mai rău caz, un război în care livrările de bunuri între China și America sunt aproape complet întrerupte, a face afaceri doar indirect cu China sau cu firme chinezești pe teritoriul unor țări terțe reprezintă probabil o îmbunătățire a producției chinezești. În plus, companiile se adaptează la normele de securitate pentru a reduce costurile pentru consumatori. Dar acest lucru comportă propriile riscuri: credința că decuplarea este în curs de realizare poate ascunde cât de critică rămâne producția chineză pentru lanțurile de aprovizionare americane.
Faptul că o mare parte din producția din Asia, Mexic și unele părți ale Europei se bazează, în cele din urmă, pe importurile și investițiile din China ajută la explicarea motivului pentru care atât de multe guverne, în special în Asia, sunt, în cel mai bun caz, prieteni de bună credință ai Americii, cel puțin atunci când vine vorba de schimbarea lanțurilor de aprovizionare.
Prieteni pe viață?
La urma urmei, dacă ar fi forțați să aleagă o dată pentru totdeauna o tabără, exportatorii ar avea mult de suferit. Un studiu recent realizat de cercetătorii de la FMI (Fondul Monetar Internațional) modelează un scenariu în care țările trebuie să aleagă între America și China, iar decizia de a alege de partea căreia dintre cele două superputeri trebuie să se poziționeze este decisă în funcție de modelele recente de vot la ONU (Organizația Națiunilor Unite). Potrivit calculelor cercetătorilor, un astfel de scenariu ar reduce PIB-ul cu până la 4,7% pentru țările cele mai afectate. Cele din Asia de Sud-Est ar fi afectate în mod deosebit.
Având în vedere că majoritatea țărilor caută cu disperare investițiile și locurile de muncă pe care le aduce comerțul, America nu a reușit să își convingă aliații să reducă rolul Chinei în lanțurile lor de aprovizionare. Mulți sunt mulțumiți să joace în ambele tabere, să primească investiții și bunuri intermediare chinezești și să exporte produse finite către America și restul Occidentului. În mod ironic, deci, procesul care îndepărtează America și China în ceea ce privește comerțul și investițiile ar putea, de fapt, să forjeze legături financiare și comerciale mai puternice între China și aliații Americii. Inutil să mai spunem că nu la acest lucru se gândea președintele Biden, notează The Economist.