„Nu i-am auzit niciodată pe chinezi spunând că vor să răstoarne ordinea internațională”, observă un oficial occidental de rang înalt care a petrecut ore întregi cu liderii acestei țări. „Pe de altă parte, ei își pun piesele pe toată tabla de joc”. Întrebarea epocii, spune el, este dacă China va juca după reguli pe care celelalte puteri le vor putea accepta.
Liderii chinezi și-au luat angajamente binevenite pentru a aborda provocările globale, de la schimbările climatice la biodiversitate. De multe ori, însă, aceștia oferă un minim de asistență concretă și întotdeauna în propriile condiții. Este impresionant să urmărim modul în care China aplică numeroase pârghii de manipulare a statului și de putere economică, în timp ce acumulează cu răbdare capital economic și politic, conchide acesta. Nu se știe, însă, cu ce scop precis, potrivit publicației The Economist.
Conflictul SUA – China
Administrația Biden spune că China dorește cel puțin o sferă de influență în Asia și, poate, să devină prima putere mondială. O carte care dă de gândit, foarte citită în cercurile politice, „The Long Game-China’s Grand Strategy to Displace American Order”, a fost scrisă de Rush Doshi înainte de numirea sa ca director reprezentat pentru China la Consiliul Național de Securitate. Cartea se bazează pe texte și discursuri ale Partidului Comunist pentru a argumenta că America este văzută ca „principalul adversar” al Chinei de la trei evenimente: protestele antiguvernamentale din Piața Tiananmen din iunie 1989, victoria zdrobitoare a Americii în războiul din Golf la începutul anului 1991 și prăbușirea Uniunii Sovietice la sfârșitul aceluiași an.
Dl Doshi descrie China lucrând timp de decenii pentru a diminua puterea americană, chiar dacă a căutat capital occidental. Pe măsură ce puterea Chinei a crescut, aceasta și-a extins mandatul în vecinătatea sa, apoi până în America Latină și în Arctica. Mai recent, sugerează cartea, alegerea lui Donald Trump și răspunsul inițial al Occidentului la COVID-19 i-au făcut pe liderii chinezi să fie convinși că „marile schimbări nemaivăzute în ultimul secol” erau la îndemână, creând șanse de a remodela lumea.
Se repetă istoria?
Unii aud ecouri ale istoriei. Un diplomat european afirmă că dl Xi este ghidat de tianxia guan: o viziune străveche asupra lumii cu China în centru, iar influența civilizației chineze radiază în toate punctele cardinale. În această viziune, „marea întinerire” a Chinei domnului Xi reflectă sistemul tributar, în care regatele și statele tribale asiatice se supuneau împăraților chinezi în schimbul drepturilor comerciale și al altor beneficii.
Wu Xinbo, decan al Institutului de Studii Internaționale și șef al studiilor americane la Universitatea Fudan, avertizează împotriva lecțiilor prea literale din istorie. „Sistemul tributar era o structură sino-centrică, ierarhică. În lumea de astăzi ar fi foarte greu de reînviat”, spune el. Mai degrabă, el consideră că Republica Chineză se ghidează după un alt principiu străvechi, he er bu tong, sau căutarea unor relații armonioase cu țările care nu împărtășesc aceeași cultură. China dorește să ofere țărilor schimburi comerciale, investiții și schimburi reciproc avantajoase. În schimb, acestea nu trebuie să pună în discuție interesele fundamentale ale Chinei, cum ar fi poziția sa față de Taiwan sau sistemul său politic de partid unic. Acest lucru diferă de zelul misionar al Americii de a-i converti pe alții la propriile valori, sugerează dl Wu.
O părere posibil eronată despre China
China nu este un promotor de revoluții: au trecut zilele în care sponsoriza insurecțiile maoiste. Guvernele străine nu au nevoie să distribuie volume de „Xi Jinping Thought” pentru a obține împrumuturi de la Beijing. Este adevărat că, din 2007, China a împrumutat 62 de miliarde de dolari Venezuelei, unde se află cel mai puternic regim antiamerican din America Latină, o mare parte din această sumă pe care s-ar putea să nu o mai vadă niciodată înapoi. Tehnologia de supraveghere chineză a ajutat autocrații din Ecuador până în Etiopia să urmărească și să hărțuiască adversarii politici. Dar China este capabilă să țină la distanță afacerile și ideologia. Fluxurile de investiții chinezești în Argentina, inclusiv o bază de urmărire prin satelit în Patagonia controlată de Armata Populară de Eliberare, nu au încetinit după 2015, când dinastia politică de stânga Kirchner a fost învinsă de Mauricio Macri, un conservator pro-business.
Totuși, nu este nevoie de o putere revoluționară pentru a perturba ordinea existentă. Partidul vorbește despre o luptă globală pentru „puterea discursului”. Acest lucru îi face utili pe admiratorii străini. Departamentul internațional al Partidului Comunist a menținut legături cu partidele politice străine încă din anii 1950, invitând tineri de mare vâlvă în China pentru vizite de studiu, pentru a-și construi influența și a depista viitorii lideri. În anii 1990 și 2000, departamentul a vorbit despre învățarea de la alte țări. În era Xi, tonul său este mai optimist, echipele promovând legitimitatea modelului politic chinezesc. În iunie, o primă cohortă de 120 de cadre tinere din șase partide aflate la guvernare în Africa de Sud a participat la o „școală de conducere” în Tanzania, deschisă cu 40 de milioane de dolari din fonduri chinezești.
Efectele Chinei în lume
Propaganda Chinei în străinătate s-a extins. Peste tot în lume, reporteri locali au fost angajați de instituții precum China Global Television News sau li s-a oferit pregătire în limba chineză. Mass-media chineze distribuie conținut gratuit prin intermediul unor acorduri de parteneriat din Tanzania, Italia și Filipine. În Republica Kârgâzstan, din Asia Centrală, ambasada chineză supraveghează și finanțează o acoperire mediatică locală efuzivă a vieții de peste graniță, în Xinjiang, potrivit unui raport al Academiei osce din Bișkek.
China are geniul de a găsi parteneri care sunt, de asemenea, în căutarea unei alternative la status quo.
Ignorând independența parlamentelor și a mass-media din lumea liberă, diplomații chinezi depun neobosit proteste la guvernele străine cu privire la rezoluțiile parlamentare sau la editorialele ziarelor care contestă linia Partidului Comunist cu privire la Xinjiang, Hong Kong sau Taiwan. Ambasadele Chinei sunt acuzate că colaborează cu grupuri de studenți chinezi de la universități străine pentru a controla ceea ce spun academicienii în propriile săli de curs. Pe nedrept, acest lucru aruncă o umbră de suspiciune asupra tuturor studenților chinezi. Dar fiecare plângere crește costurile criticii față de China. Aceasta este ideea.
Occidentul, supărat pe China
O plângere obișnuită a Occidentului se referă la „diplomația capcană a datoriilor”, acuzația că China atrage țările sărace să își asume datorii imposibil de plătit. Dovezile privind o capcană deliberată sunt puține, deși un port din Sri Lanka, Hambantota, care înregistrează pierderi, a trecut în mâinile Chinei. Deși China este interesată până la cruzime, „îi place să fie plătită înapoi”, spune un oficial internațional. China preferă să prelungească termenii împrumuturilor în loc să le anuleze, obținând adesea promisiuni de a acorda creditorilor chinezi un drept prioritar asupra veniturilor (precum și clauze de păstrare a secretului asupra termenilor împrumuturilor).
Oficialul internațional vede o legătură cu ostilitatea domnului Xi în țara sa față de „welfarism”, ceea ce înseamnă politici de susținere a veniturilor care ar putea submina etica muncii oamenilor. Delegații chinezi vorbesc despre datorii „ca economiștii neoclasici din anii 1950 din Germania”, relatează oficialul, îngrijorându-se de hazardul moral dacă țările au împrumuturi care se anulează prea ușor.
Acorduri bilaterale, consecințe globale
Orgoliul explică împrumuturile chinezești abundente acordate în trecut în locuri cu risc ridicat, spune un alt oficial internațional. China a crezut că înțelege riscul mai bine decât alții, spune acesta: „Își pierd cămașa în acest proces”. Pe măsură ce China se recalibrează, unii văd o șansă ca aceasta să găsească un interes propriu în a respecta mai des regulile internaționale, deoarece acestea oferă mai multă legitimitate și acoperire politică decât acordurile obscure cu elitele locale. China a început să colaboreze cu fmi, G20 și Clubul creditorilor de la Paris pentru a ajuta unele țări cu venituri mici să restructureze datorii paralizante, printre care și Zambia. De asemenea, a încheiat recent un acord de restructurare cu Ecuador.
Consolidarea influenței bilaterale a Chinei este perturbatoare pentru ordinea mondială în două moduri principale. În primul rând, China are geniul de a detecta țările nemulțumite de status quo-ul internațional și de a căuta o alternativă. O astfel de echilibrare nu subminează întotdeauna normele: atunci când țările din Asia Centrală iau în considerare o cale ferată de marfă construită de China pentru a compensa dependența de Rusia, acestea schimbă o autocrație cu alta. Dar, în alte cazuri, sprijinul chinezesc este un colac de salvare pentru liderii acuzați de sfidarea statului de drept sau mai rău, de la Viktor Orban în Ungaria la Bashar al-Assad în Siria.
Ce nemulțumiri sunt la nivel general?
Atunci când puterile occidentale neglijează țările care se mândresc cu o poziție strategică, China ia act. În aprilie, înalți oficiali americani au efectuat o vizită rară în Insulele Solomon, la 2.000 km de Australia, în Pacificul de Sud, în urma unor scurgeri de informații despre un proiect de pact de securitate cu China care permite guvernului să solicite trupe și poliție chineze pentru a ajuta la menținerea ordinii. Americanii au ajuns prea târziu: primul ministru, Manasseh Sogavare, a semnat pactul chinezesc înainte de sosirea lor. În august, insulele au anunțat un împrumut chinezesc de 66 de milioane de dolari pentru a plăti pentru Huawei, gigantul chinez din domeniul telecomunicațiilor, pentru a construi turnuri de telefonie mobilă. În septembrie, dl Sogavare a sfidat apelurile publice din partea Australiei, anterior cel mai apropiat partener al său, și a amânat alegerile cu un an, motivând că acestea intră în conflict cu un turneu sportiv.
Atât China, cât și guvernul Sogavare neagă că unul dintre rezultate ar putea fi o bază militară pe insule. Zhou Bo, de la Centrul pentru Securitate și Strategie Internațională al Universității Tsinghua, sugerează că, dacă Insulele Solomon au cerut ajutorul Chinei îndepărtate, Australia trebuie să nu fi fost la înălțime. „Aceste țări mici nu sunt proaste. Ele vor doar să facă și ele un echilibru, deoarece puterea Chinei este în creștere”, spune Zhou, fost colonel superior.
Strategie de lider
Poate că niciun lider nu are mai multă nevoie de un colac de salvare chinezesc decât rusul Vladimir Putin. Un diplomat european relatează că, după surpriza lor inițială în legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, liderii chinezi „au decis că războiul este o oportunitate fantastică”. Dacă Rusia își atinge măcar o parte din obiectivele de război, sau doar supraviețuiește sancțiunilor internaționale zdrobitoare, aceasta reprezintă o înfrângere pentru Occident, ceea ce convine Chinei. Între timp, o Rusie izolată vinde Chinei petrol și gaze ieftine și acceptă plata pentru o parte din acestea în yuani chinezi neconvertibili. O Rusie cu adevărat disperată ar putea înceta să mai vândă arme avansate Indiei și Vietnamului, ambii rivali ai Chinei, și ar putea uita de neliniștea sa anterioară cu privire la faptul că China joacă un rol mai important în Arctica.
Abordarea Chinei privind relațiile bilaterale subminează normele stabilite într-un al doilea mod. Spre consternarea guvernelor occidentale, China cere concesii ca preț pentru a coopera în probleme globale, de la pandemii la dezarmare, respingând apelurile la conștiința sa de mare putere. China a suspendat discuțiile cu America privind schimbările climatice și traficul de persoane după ce președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul.
Interesul personal al Beijingului
Chiar și atunci când interesul propriu al Chinei este în joc, oficialii săi sunt reticenți în a se așeza la masa negocierilor dacă ei cred că balanța de putere se află în favoarea Americii sau a unui alt rival străin. Zhao Tong, expert în strategia nucleară chineză și controlul armelor la Carnegie Endowment for International Peace, un institut de cercetare globală, rezumă înțelegerea sumbră a Chinei în ceea ce privește negocierile internaționale: „Când ești partea mai slabă, nu poți obține o înțelegere corectă”. El notează că China se opune apelurilor din partea Americii și a aliaților de a discuta regulile de război pentru noile arme care nu sunt acoperite de tratatele existente, cum ar fi sistemele anti-satelit sau armele letale autonome. De altfel, China este de acord că astfel de arme, dacă sunt folosite în mod abuziv, prezintă riscuri grave. Dar atâta timp cât America se bucură de un avantaj în ceea ce privește armele avansate, China se teme că elaborarea de reguli este un complot pentru a o împiedica să recupereze decalajul.
China și restul lumii
Țările occidentale de frunte lasă China să acumuleze implicit câteva victorii. Pandemia oferă multe exemple. Liderii chinezi se laudă că au „furnizat” lumii aproape 3,8 miliarde de doze de vaccinuri împotriva covirușilor. Cele mai multe au mers către țările cu venituri medii care au legături diplomatice sau comerciale cu China. Zeci de ambasade chineze au făcut presiuni asupra țărilor beneficiare pentru a organiza ceremonii de sosire pe aeroporturi pentru lăzi de vaccinuri Sinopharm și Sinovac. La unele dintre acestea au participat șefi de stat, care au mulțumit Chinei în timp ce camerele de filmat se roteau. Ceea ce liderii chinezi nu menționează este faptul că 96% din aceste doze au fost vândute și doar 148 de milioane au fost donate. În schimb, America a donat și a expediat 623 de milioane de vaccinuri covidiene până în prezent – iar vaccinurile sale mrna sunt mai eficiente decât cele ale Chinei.
Cu toate acestea, China poate pretinde, pe bună dreptate, că a livrat doze încă de la începutul pandemiei, când lumea bogată era încă vinovată de „acapararea în masă egoistă a vaccinurilor”, după cum a spus Wang Yi, ministrul chinez de externe. China neagă că ar avea planuri de a răsturna ordinea mondială. Dar de fiecare dată când o putere stabilită se clatină, aceasta plasează cu grijă o altă piesă pe tablă.
