Majoritatea populației actuale nu era în viață când omul a pus piciorul pe Lună pentru prima dată în istorie dată. Acel eveniment a devenit cu timpul doar o amintire culturală destul de vagă. Atât de puțin își amintește lumea de aselenizarea din 1972, încât unu din 10 americani crede astăzi că totul a fost o făcătură.
Chris Impey, un profesor de astronomie de la Universitatea din Arizona, aduce în discuție o problemă extrem de interesantă, întrebându-se acum de ce vrea omenirea să ajungă din nou pe Lună, când pe Pământ sunt atât de multe probleme.
De ce ne întoarcem pe Lună cu orice preț?
Impey redactează astfel o opinie pentru publicația The Hill, unde amintește faptul că misiunea Artemis 1, condusă de NASA, a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy din Florida la data de 16 noiembrie 2022. Câteva ore mai târziu, uriașul etaj de bază și cele două propulsoare gemene s-au desprins, iar nava spațială Orion s-a îndreptat spre Lună. Nu va ateriza pe satelitul natural și nici echipaj nu are. Dar chiar și așa, se pregătește terenul pentru o a doua misiune care va plasa astronauți pe orbita Lunii și o a treia misiune care îi va plasa pe suprafața acesteia pentru prima dată din 1972.
Lansarea a fost stabilită inițial pentru 2016, dar între timp au avut loc patru întârzieri pentru ziua mare a lansării. Două dintre ele au privit probleme tehnice, iar celelalte două au avut loc de pe urma unor furtuni violente în apropierea locului de lansare.
Întârzierile vor continua, fără nicio îndoială, potrivit celor susținute de Impey. Este puțin probabil ca survolul Artemis II să aibă loc înainte de 2024. De asemenea, nici prima femeie și nici prima persoană de culoare nu vor păși pe Lună (ceea ce NASA s-a angajat să facă în cadrul celei de-a treia misiuni) înainte de 2025. Între timp, Artemis I se pregătește pentru ca oamenii să trăiască în cele din urmă în spațiu, transportând trei manechine penstru a testa impactul și câteva celule de drojdie pentru a testa efectul radiațiilor asupra țesuturilor și organelor.
Cine și ce este proiectul Artemis?
Programul Artemis poartă numele zeiței Lunii în mitologia greacă, care a fost sora geamănă a lui Apollo. Racheta de 322 de metri înălțime este un frate mai mic decât racheta Saturn V, înaltă de 363 de metri, care a dus astronauții pe Lună cu zeci de ani în urmă. Bugetul său este la fel de consistent, însă cu costuri de dezvoltare mai reduse de această dată, dar costuri marginale mai considerabile. Lansările Artemis costă miliarde de dolari, deoarece se bazează pe tehnologia acelei navete spațiale vechi de zeci de ani, care, din păcate, nu sunt refolosite.
De ce să nu lăsăm sectorul privat să preia controlul?
Profesorul de astronomie se referă la „invadarea” acestui domeniu de către agenții spațiale private, care se pare că dau clasă celor de stat din diferite țări. Ne întrebăm apoi, oare de ce se întâmplă acest lucru? Răspunsul este un amestec de politică locală și globală. Politicienii americani din ambele partide, Republican și Democrat, au sprijinit programul Artemis și sistemul de lansare spațială pentru că aduce un beneficiu economic pentru multe dintre districtele lor. Poate că este o tehnologie veche, dar păstrează locurile de muncă existente și bine plătite în domeniul producției. Există, de asemenea, o preocupare că unele dintre companiile spațiale private ar putea eșua sau să intre în faliment.
Motivația geopolitică provine din faptul că se intensifică cursa spațială. După decenii de neglijență, Luna riscă să se aglomereze. China are un rover acolo de trei ani, iar șase țări intenționează să o viziteze în 2023. China și-a finalizat propria stație spațială și va coopera cu Rusia pentru a pune la punct primele elemente ale unei baze lunare până în 2030.
Asistăm la un ecou al rivalității dintre superputeri din anii 1960, care a dus America pentru prima dată pe Lună. Atunci când hegemonia spațială este pe masă, banii nu sunt o problemă.
