Pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a misiunii Apollo 11, a fost proiectată imaginea unui Saturn V care decolează de pe Monumentul Washington. Înregistrarea realizată pe calculator a fost un spectacol uimitor pe care l-au urmărit deja jumătate de milion de spectatori. Printre aceștia, s-a numărat și Mike Gold, un jurnalist american, care a relatat faptul că, în drumul său spre casă a auzit o fetiță întrebând-o pe mama ei: „De ce nu ne-am întors pe Lună?”. Aceasta era o întrebare inocentă, dar vitală.
De la încheierea programului Apollo al NASA, America nu a reușit să susțină cu succes un program de zboruri spațiale umane dincolo de orbita joasă a Pământului (numită și LEO). Când a venit vorba de a merge dincolo de zona LEO, eșecul nu era doar o opțiune, ci o aproape certitudine. Administrațiile prezidențiale anterioare au inițiat numeroase programe, dintre care niciunul nu a fost dus la bun sfârșit. S-a observat cum credibilitatea NASA în comunitatea spațială internațională se deteriora cu fiecare eșec consecutiv. De fiecare dată când a avut loc o schimbare la conducerea Casei Albe, planurile anterioare au fost abandonate și au fost introduse noi strategii care, ulterior, au avut aceeași soartă, potrivit lui Mark Gold, a cărui opinie a fost publicată în THE HILL.
A pus NASA piciorul în prag înainte de a pune piciorul pe lună?
Cel de-al 13-lea administrator al NASA, Jim Bridenstine, a fost hotărât să întrerupă acest ciclu vicios al eșecurilor și să asigure succesul programului Artemis nou înființat, dedicat trimiterii omenirii pe Lună și Marte. Bridenstine a recunoscut că pentru a crea un program sustenabil erau necesare două ingrediente cheie, dintre care primul era bipartizanatul. Încă de la conceperea sa, programul Artemis nu a fost un program republican sau un program democrat, ci un program american – unul care reprezintă tot ce are mai bun această țară de oferit. Lideri democrați vizionari, precum senatoarea Maria Cantwell, Jeanne Shaheen și John Hickenlooper, precum și președintele Camerei Nancy Pelosi și reprezentantul Ed Perlmutter, s-au alăturat cu toții lui Bridenstine pentru a stabili un sprijin bipartizan fără precedent pentru Artemis.
Declarațiile bipartizane în favoarea programului Artemis au ajutat la liniștirea națiunilor partenere internaționale temătoare, dintre care unele erau pe punctul de a se alinia cu China, care a fost considerată un partener mai de încredere pentru explorarea spațială dincolo de LEO.
Colaborarea, elementul-cheie
Acești parteneri internaționali reprezintă cealaltă cheie a succesului programului Artemis. În timp ce SUA nu a reușit să implementeze o misiune lunară umană sustenabilă, opusul a fost valabil pe orbita terestră. Mai exact, Stația Spațială Internațională a fost și rămâne bijuteria coroanei zborurilor spațiale umane globale. Timp de peste 20 de ani, un grup de astronauți internaționali a trăit și a lucrat în această instalație de cercetare singulară, o realizare extraordinară care merită un Premiu Nobel pentru Pace.
O diferență esențială între succesul Stației Spațiale și eșecul programelor lunare anterioare ale NASA este participarea internațională. Participarea internațională aduce nu numai resurse suplimentare, ci și o sustenabilitate vitală. Prin urmare, participarea internațională a fost integrată în însăși structura programului Artemis și s-a manifestat prin intermediul acordurilor Artemis.
Acordurile oferă partenerilor internaționali oportunitatea de a se alătura în mod explicit programului Artemis, angajându-se în același timp să respecte principiile care consolidează și pun în aplicare tratatele ONU. În mai puțin de doi ani, 21 de țări au semnat Acordurile Artemis, nouă sub administrația anterioară și, în prezent, alte 12 sub actuala conducere a Casei Albe. Vicepreședintele Kamala Harris merită o mare parte din creditul personal pentru sprijinul ferm acordat Acordurilor Artemis, pentru care a fost ambasador în timpul întâlnirilor cu șefi de stat din întreaga lume. Acordurile vor asigura că programul Artemis este cea mai amplă și mai diversă inițiativă de zboruri spațiale cu echipaj uman din istorie, făcând din Artemis un efort cu adevărat global și unul care va asigura un viitor pașnic și prosper în spațiu de care să se bucure întreaga omenire.
Provocările spre spațiu
Deși aspectele tehnice pot fi o provocare, s-a crezut întotdeauna că politica are un impact egal, dacă nu chiar mai mare, asupra probabilității de succes a unui program spațial. Nu există o ecuație de rachetă pentru Congres, motiv pentru care susținerea unui program de readucere a umanității pe Lună a rămas atât de evazivă. După decenii de eșecuri, lideri din mai multe administrații au depășit șansele pentru a face ceea ce nu s-a mai realizat de zeci de ani. Oameni precum fostul vicepreședinte Mike Pence, care a stabilit cursul de întoarcere pe Lună cu Directiva privind politica spațială 1, și Scott Pace, care a condus un Consiliu Național Spațial nou reformat, și apoi funcționari ai administrației Biden, de la Bhavya Lal, care a apărat Artemis în timpul unei perioade de tranziție periculoasă ca senior numit de Casa Albă la NASA, administratorul adjunct Pam Melroy, care a sprijinit Artemis într-o varietate de roluri cu mult înainte ca programul să fie numit și, desigur, Bill Nelson, care a deschis cu îndrăzneală calea pentru o întoarcere pe Lună cu promptitudine, atât în calitate de senator, cât și acum ca al 14-lea administrator al NASA.
Omenirea, înapoi pe Lună
Atunci când un grup divers de astronauți din America și din familia de națiuni Accords va pune piciorul pe Lună, acest lucru se va întâmpla pentru că liderii guvernamentali și industriali au lăsat deoparte diferențele pentru a îmbrățișa viziunea unificatoare a Artemis. Aceasta este o realizare singulară care va contribui la construirea unui viitor mai bun pentru noi toți aici, pe Pământ. Sistemul de lansare spațială, cea mai puternică rachetă din istoria omenirii, împreună cu numeroase rachete comerciale, vor transforma în curând Artemis din concept în realitate. Flacăra acestor rachete va servi ca o lumină care împinge înapoi întunericul bolii, al dezbinării și al disperării.
