Robert Dujarric, co-director al Institutului de Studii Asiatice Contemporane, de la Universitatea Temple din Japonia, scrie în rândurile The Japan Times o paralelă între Ucraina și Taiwan și ce lecții are de învățat țara asiatică, aflată sub imensa presiune a Chinei, din invazia Rusiei în Ucraina. Acesta arată că evenimentele care se desfășoară în Europa arată importanța coordonării unui răspuns rapid al Taiwan cu SUA.
Recenta vizită surpriză a președintelui american Joe Biden în Ucraina a pus o presiune suplimentară asupra premierului Fumio Kishida pentru a călca pe urmele celorlalți lideri ai Grupului celor Șapte. Antagonismul dintre China și Statele Unite este în creștere – cel mai recent episod concentrându-se pe presupusele baloane de spionaj – în timp ce Washingtonul a fost din ce în ce mai deschis în susținerea sa față de Taiwan.
Așadar, la un an de la începutul asaltului rusesc asupra Ucrainei, asistăm la război și tensiuni pe ambele părți ale Eurasiei, cu posibilitatea unui atac chinezesc asupra Taiwanului, arată Robert Dujarric în The Japan Times.
Când Vladimir Putin a încercat să distrugă Ucraina, majoritatea statelor Uniunii Europene și Regatul Unit au fost de partea Kievului. Economiile lor combinate sunt de aproximativ 10 ori mai mari decât cea a Rusiei și sunt superioare din punct de vedere tehnologic. Ele au cu peste 300 de milioane de locuitori mai mult decât Rusia. Venitul național al Rusiei este comparabil cu cel al Italiei, dar speranța de viață a bărbaților este cu cel puțin 12 ani mai mică.
Ucraina, ajutor de la SUA și Europa
Cu toate acestea, dacă Statele Unite nu ar fi înarmat și finanțat Ucraina, răspunsul european ar fi fost inaudibil. Europa a primit milioane de refugiați ucraineni și a acordat mult ajutor economic și (o parte) militar. Dar, Washingtonul conduce coaliția în timp ce furnizează cea mai mare parte a armelor și a informațiilor care ajung la ucraineni. Administrația Biden ar fi trebuit să facă mult mai mult, dar, fără Statele Unite, Ucraina s-ar fi confruntat singură cu Rusia.
Motivele sunt simple. În primul rând, în schimbul asumării de către Statele Unite a unei părți mai mari din povară, aliații acceptă conducerea americană. Deși imperfectă, această înțelegere a stat la baza securității și prosperității occidentale timp de peste 75 de ani.
În al doilea rând, UE a fost un succes enorm. Dar, în materie de război și pace, guvernele naționale rămân, din păcate, dominante, ceea ce paralizează acțiunea europeană unificată.
În al treilea rând, cea mai mare putere a Europei, Germania, este încă parțial paralizată de trecutul său. Sfârșitul cataclismic al supremației prusaco-germane în Europa în 1945 îi face, din păcate, pe politicienii și alegătorii germani să fie alergici la logica filosofului războiului, Carl von Clausewitz.
Ce s-ar întâmpla dacă China ar vrea să anexeze Taiwan
Întorcându-ne în Asia, dacă China ar încerca să anexeze Taiwanul, răspunsul insulei este esențial. Dacă ucrainenii nu s-ar fi ridicat la înălțimea situației, nicio cantitate de arme și bani străini nu i-ar fi salvat. Același lucru este valabil și pentru Taiwan.
Un al doilea aspect critic va fi răspunsul Washingtonului. Vor căuta SUA doar să sprijine Taiwanul în mod indirect sau vor angaja forțele chineze direct? Niciun aliat al SUA nu va face mai mult decât americanii. S-a scris mult despre „trecerea Japoniei pe picior de război”, ca să citez un titlu recent. Dar cabinetele japoneze rămân încă pietrificate în privința unei acțiuni militare. Mulți dintre interlocutorii japonezi ai experților străini provin dintr-o minoritate de japonezi (moderat) hawkish, dând străinilor ideea greșită că societatea japoneză este mai marțială decât este în realitate. Japonia, ca și Germania, vrea să lase în urmă scurta, și până la sfârșitul războiului la fel de calomnioasă și criminală, aventura sa ca mare putere.
Incursiunile chinezești în ceea ce Japonia numește apele sale teritoriale din apropierea insulelor Senkaku, pe care China le numește Diaoyu, ilustrează acest aspect. Alte țări ar fi recurs la acțiuni cinetice pentru a-și apăra suveranitatea, dar Tokyo se limitează la declarații șchioape (nu neapărat greșite, dar care indică mentalitatea sa). Evacuarea japoneză din Afganistan a permis transportarea pe calea aerului a 15 afgani (față de 390 pentru Coreea de Sud și 15.000 pentru Regatul Unit).
Armata stă în baza tinerilor
În ciuda tehnologiei, nicio țară nu-și poate consolida serviciile armate fără a pune mai mulți tineri și tinere în uniformă. În Japonia, numărul nașterilor a scăzut la aproximativ jumătate în patru decenii și există puțini imigranți. Cum va găsi țara acești noi soldați, marinari și aviatori este un mister. În cele din urmă, Japonia va fi, în cel mai bun caz, un adept (posibil reticent) al unei coaliții conduse de SUA pentru apărarea Taiwanului, mai ales dacă aceasta implică lupta împotriva Armatei Populare de Eliberare (și ruperea legăturilor economice).
O altă provocare va fi formarea unei coaliții. Din cauza alianțelor și parteneriatelor americane de tip hub-and-spoke, relațiile dintre partenerii americani din Asia și Oceania sunt slabe și, în cazul Tokyo și Seulului, sunt afectate de așa-numitele probleme de istorie care decurg din regimul colonial japonez. Lipsa legăturilor economice și politice, precum și tirania distanței (Canberra este la fel de departe de Tokyo precum este Helsinki) mențin și mai mult aliații SUA separați. „The Quad” și alte acorduri de securitate între Japonia și Australia nu modifică această realitate.
Mai mult, UE, în ciuda caracterului său incomplet, poate pune în aplicare sancțiuni, finanțează asistența și oferă un forum constant pentru ca liderii, miniștrii și oficialii lor să se întâlnească frecvent. Nimic de acest gen nu există în Asia, ceea ce sporește și mai mult necesitatea unei inițiative americane care să conducă răspunsul pentru apărarea Taiwanului.
Parametrii vor fi diferiți. Riscurile ca luptele să se extindă din Ucraina în spațiul UE-NATO au fost întotdeauna minore. În cazul în care președintele chinez Xi Jinping va încerca să anexeze Taiwanul, miza confruntării cu Beijingul va fi mult mai mare pentru Japonia și alți parteneri ai SUA decât este confruntarea cu Moscova pentru europeni.
Acest lucru îi va face să fie mai preocupați de provocarea Chinei. În același timp, aliații SUA din Asia vor vedea o invazie chineză ca pe o amenințare mult mai mare la adresa intereselor lor de bază decât au făcut-o majoritatea statelor UE la vest de Polonia atunci când Putin a atacat, împingându-i să adopte o poziție mai conflictuală. Nimeni nu poate spune cum vor rezolva guvernele aceste preocupări contrastante.
Natura exactă a unui conflict sino-taiwanez este, prin definiție, imprevizibilă. Dar evenimentele care se desfășoară în Europa Centrală demonstrează că răspunsul Taiwanului și al Statelor Unite va fi un factor foarte important.
