Războiul început de Rusia a evocat condamnare la nivel global, iar acum Ucraina primește ajutorul de care are nevoie. Dar, la început, unii experți occidentali de top au descris Ucraina ca un stat eșuat, inutil din punct de vedere tactic, care se amesteca în treburile coloșilor mondiali.
Din anumite motive, războiul din Ucraina a fuzionat dreapta și stânga din spectrul politic occidental în modalități atipice. De partea dreaptă, oameni precum Niall Ferguson cred că Rusia post-sovietică este o țară de succes care își folosește resursele naturale și puterea militară pentru a aduce legea și ordinea într-o lume periculoasă. Unii dintre acești oameni cred că Rusia contemporană, o sursă de haos economic și amenințări nucleare, îl împiedică pe Antichrist să pună capăt lumii.
De partea stângă, oameni precum Noam Chomsky cred că Uniunea Sovietică a fost bună în toate aspectele care contează, de exemplu în anti-americanismul său. Mai surprinzător, unii dintre acești oameni încă mai cred că Rusia contemporană, care se află în fruntea tabelelor mondiale ale inegalității, este întruchiparea paradisului lor pierdut, argumentează The Moscow Times.
În ziua invaziei, Christian Lindner, puternicul ministru german de finanțe, i-a spus ambasadorului ucrainean că Kievul va cădea a doua zi. Ambasadorul, Andrij Melnyk, a încercat să argumenteze, și apoi a plâns. Două luni mai târziu, Lindner a jurat că Germania nu va înceta niciodată să susțină Ucraina. De cealaltă parte a Atlanticului, Katrina vanden Huevel, editorul influent al revistei Nation, a scris cu o săptămână înainte de invazie: „Ucraina este cel mai apropiat lucru pe care îl are Europa de un stat eșuat”. Ea a numit (în mod greșit) trei președinți americani care au refuzat cu toții să ofere sprijin militar Ucrainei pentru că țara „nu merita să fie apărată”. În cele din urmă, ea a sugerat „un acord care să garanteze suveranitatea și independența Ucrainei în schimbul garantării neutralității acesteia”. Dar, desigur, Ucraina a renunțat la armele sale nucleare și și-a dobândit suveranitatea și independența cu treizeci de ani mai devreme – toate garantate de SUA, Rusia și alte țări.
În cartea sa din 2021, „Klimat: Russia in the Age of Climate Change”, profesorul de la Universitatea Georgetown, Thane Gustafson, a concluzionat că impactul tranziției energetice asupra Rusiei se va produce în două faze. În anii 2020, cererea globală de energie ar rămâne puternică, la fel și exporturile rusești. La începutul anilor 2030, veniturile din petrol, gaze și cărbune ar scădea brusc. Până în 2050, exportul total al Rusiei va scădea la jumătate. Aceasta ar fi o imagine sumbră, a scris Gustafson, „un punct de cotitură major pentru Rusia”. Ceea ce a prezis Gustafson pentru 2050, s-a întâmplat în 2022, deși într-o versiune diferită. Cauzalitatea a fost, de asemenea, foarte diferită de ceea ce a prezis el. Războaiele și revoluțiile accelerează cursul istoriei.
Drumul spre Poltava
Predicțiile diferă de explicații, iar profeții de savanți. Dar războiul este rapid, iar predicțiile se adeveresc – sau nu – suficient de repede pentru ca oamenii să le amintească și să îi judece pe autorii lor. În ianuarie 2022, istoricul Niall Ferguson l-a comparat pe Putin cu Petru cel Mare, fondatorul Imperiului Rus. La fel ca și Petru, Putin și-ar câștiga propria bătălie de la Poltava, a scris Ferguson. Istoria imperială a Rusiei, a speculat el, „inspiră pe țarul Vladimir de astăzi, mult mai mult decât capitolele întunecate ale domniei terorii lui Stalin”. Într-adevăr, câteva luni mai târziu, în plin război, Putin s-a comparat public cu Petru cel Mare.
Ferguson l-a înțeles pe Putin, dar nu a reușit să înțeleagă războiul. Negând problemele economice și demografice ale Rusiei și crezând într-o victorie ușoară, Ferguson a declarat că Ucraina „nu va primi niciun sprijin militar semnificativ din partea Occidentului”. Putin și-ar câștiga războiul, iar Ferguson și-ar câștiga linia: „Nu fi surprins dacă parada victoriei [a lui Putin] are loc la Poltava”, a scris el chiar înainte de începerea războiului.
Dar starea de spirit a lui Ferguson s-a schimbat rapid. „Ceea ce face ca istoria să fie atât de greu de prezis”, a scris el la începutul lunii martie, „este că majoritatea dezastrelor apar din zona stângii”. Stânga sau dreapta, aceasta este întrebarea; dar istoricul își reafirmă licența de a prezice: „Limba pe care o vorbesc oamenii pe coridoarele puterii… nu este economie sau politică. Este istorie.” Astfel, Ferguson a prezis că Mariupol va cădea în câteva zile; Administrația lui Biden nu ar sprijini Ucraina; și din moment ce majoritatea liderilor ruși au murit din cauze naturale, la fel și Putin. Știm că cel puțin unele dintre predicțiile lui nu s-au adeverit.
Regula nemesisului
În iunie 2022, John Mearsheimer a declarat că motivul războiului lui Putin a fost amenințarea NATO: dacă Ucraina s-ar alătura, Rusia ar suferi „existențial”, iar acest lucru a justificat agresiunea Rusiei. Aceste afirmații ale apologetului realismului politic au fost infirmate de politica reală într-o lună. Finlanda și Suedia au aderat la NATO din cauza războiului lui Putin. Odată cu aderarea lor, NATO este mult mai aproape de centrele vitale ale Rusiei decât ar fi fost dacă Ucraina ar fi reușit aderarea la NATO. Acest lanț de evenimente este un exemplu grozav de nemesis politic: lui Putin i-a fost atât de frică de NATO încât a adus-o chiar la porțile orașului său natal, Sankt Petersburg. Mai mult, epuizat de războiul său din Ucraina, Putin a acceptat fără probleme extinderea NATO.
Aceeași poveste despre nemesis s-a desfășurat și legat de gazoductele rusești. Putin a dorit atât de mult ca gazul său să ocolească Ucraina, încât a construit două conducte extrem de scumpe sub Marea Baltică. Una dintre ele a fost finalizată, dar nu a început să funcționeze din cauza războiului, iar alta abia funcționează. Între timp, gazul rusesc continuă să curgă prin Ucraina.
Orice ne-au spus acești profeți mincinoși, ucrainenii au fost viteji pe câmpul de luptă și talentați în diplomație. Îmbinându-și abilitățile politice și teatrale, președintele Zelenski a produs un spectacol zilnic în capitala sa, unde a putut să acorde popularitate unor lideri occidentali sau să refuze ospitalitatea altora. Dintr-un loc necunoscut pentru mulți, Ucraina s-a transformat în centrul politic al lumii.
Viitorul este ca o oglindă: oamenii răspund la incertitudine proiectându-și dorințele. Nici expertii, nici profeții nu cunosc viitorul; dar cei care îl prevestesc, se arată. Nu există o greșeală mai gravă pentru experti decât să facă predicții greșite în timpul unui război. Când afllăm adevăratele dorințe ale acestor experiți, ar putea să ne surprindă.
