Infofinanciar > Lumea la zi > THE TELEGRAPH: Fiul lui Prigojin preia comanda Grupului Wagner
Lumea la zi

THE TELEGRAPH: Fiul lui Prigojin preia comanda Grupului Wagner

Mercenari Wagner
Foto: facebook.com

Potrivit unor informații, fiul lui Prigojin a preluat comanda Grupului Wagner. Așa afirmă o figură marcantă dikn organizație, citând un portal de pe Telegram, legat de Wagner, scrie THE TELEGRAPH.

Și o serie de analiști din armată rusă cred că tânărul de 25 de an, este noul lider al grupului. Mai mult, se spune că Pavel Prigojin negociază cu Gărzile Naționale Ruse reimplicarea Grupului Wagner în luptele din Ucraina. Cu aceassta este de acord și Institutul pentru Studii de Război (ISW).

Fiul lui Prigojin, pe val

Principalii combatați din Grupul Wagner sunt răspândiți în mai multe țări – Belarus, Republica Centrafricană, Libia și Mali. După moartea lui Evgheni Prigojin, nicăieri nu s-a mai semnalat clar vreun lider.

O serie de oameni din Grupul Wagner au reacționat negativ la atitudinea lui Vladimir Putin față de Andrei Troșev, fost sef de stat major al Wagner. Putin l-ar fi vrut în locul lui Prigojin, deși este actual angajat al Ministerului Apărării.

Asta ar demonstra că „unii oameni din cadrul grupului se arată interesați să se reunească în jurul unei alternative legate de Prigojin”.  Și nu în jurul celei propuse de Kremlin și de Troșev, de la Ministerul Apărării.

La loc comanda

Se pare că fiul lui Evgheni Prigojin a preluat „comanda” Grupului Wagner. El negociază cu Moscova reimplicarea oamenilor săi în războiul din Ucraina.

După decesul lui Prigojin, dar și după o serie de eșecuri în luptă, grupul nu a avut niciun lider.

Putin îl însărcinase pe Andrei Troșev, poreclit Sedoi (Căruntul) să conducă grupul voluntarilor din Ucraina. Kremlinul afirmă că, acum, el lucrează la Ministerul rus al Apărării.

Evenimentele dau de înțeles că o serie de membri Wagner se arată interesați de un șef legat de („bătrânul”) Prigojin. Nu de Kremlin.

Potrivit ISW, tânărul Prigojin nu acționaează independent, ci este influențat de Mihail Vatanin, șeful serviciului de securitate al Grupului Wagner.

”Luptătorii se întorc în Ucraina”

Dar surse importante din Wagner afirmă că membrii grupului nu vor fi siliți să semneze contracte cu Ministerul al Apărării. Gruparea de mercenari își va păstra numele, siglele, ideologia și ceilalți comandați, susține ISW.

Săptămâna trecută, un lider al armatei ucrainene a declarat că sute de luptători Wagner s-au întors în estul Ucrainei.

Serhii Cerevatii, purtător de cuvânt al trupelor ucrainene din est, a declarat că mercenarii sunt răspândiți prin diverse locuri. Nu mai fac parte dintr-o singură unitate, dar nu au vreo importanță semnificativă în război.