Statul s-ar putea ocupa de tichetele de vacanță pentru cei 4,2 milioane de români angajați la privat. Bugetul de stat ar primi o lovitură de aproximativ 6 miliarde de lei în urma acestei inițiative. Totuși, mai mult de jumătate din fonduri i s-ar întoarce prin TVA și alte structuri de taxare și impozitare.
Voucherele de vacanță au o valoare maximă de 1.450 lei pe an. În momentul de față, privații cu contract individual de muncă sunt eligibili pentru astfel de tichete, însă cel responsabil de acordarea lor este angajatorul. Mai mult, conducerile firmelor nu au obligația de a oferi astfel de bonusuri angajaților lor.
Cum va fi dacă statul suportă tichetele privaților
Principala veste bună în acest sens este creșterea PIB-ului României. Impulsionarea vacanțelor pe teritoriul țării va duce la o efervescență a turismului local. Totodată, industriile conexe vor fi activate de noul flux de turiști.
Specialiștii prevăd că turismul local rezultat din această inițiativă ar propulsa România peste media europeană în această privință. Un alt efect pozitiv este posibila reducere a fiscalității în sectorul privat, titrează publicația profit.ro.
Legea înaintea modificărilor
Legea conform căreia angajatorii pot (dar nu se obligă) să acorde tichete de vacanță salariaților lor cu contract individual de muncă a fost adoptată în 2009, prin Ordonanța de urgență nr. 8 a acelui an:
„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță.
(la 06-07-2014, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. )
(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.”
Cele mai noi adăugiri prevăd că aceste tichete vor fi oferite doar pe suport electronic în perioada 2022 – 2026.
Alte urmări
Prin acest proiect de lege, va fi înlăturat cuantumul de șase salarii minime brute pe care angajatorul îl poate acorda sub formă de vouchere de vacanță.
În plus, orice angajator care întârzie să depună o listă a salariaților săi eligibili pentru aceste tichete va primi 5 puncte-amendă.
„Efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță celor cca. 4,2 milioane de salariați din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde lei. Însă, efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că cca. 60% – 65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc. Diferența se va regăsi în efectul economic generat”, au afirmat inițiatorii acestui proiect legislativ.
În momentul de față, inițiativa așteaptă aprobare din partea Parlamentului. Va intra în vigoarea în momentul în care este promulgată de Președinte și figurează în Monitorul Oficial.