Majoritatea americanilor consideră că China folosește TikTok pentru a modela opinia publică din SUA, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos. Acesta a fost realizat în contextul în care Washingtonul se apropie de o eventuală interzicere a aplicației de videoclipuri scurte deținută de chinezi.
Aproximativ 58% dintre respondenții la sondajul de două zile au fost de acord cu o afirmație potrivit căreia guvernul chinez folosește TikTok pentru a „influența opinia publică americană”. Platforma este acum deținută de ByteDance din China.
Aproximativ 13% nu au fost de acord. Restul nu au fost siguri sau nu au răspuns la întrebare. Republicanii au fost mai predispuși decât democrații să considere că China folosește aplicația pentru a influența opiniile americanilor.
TikTok afirmă că a cheltuit peste 1,5 miliarde de dolari pentru eforturile de securitate a datelor. Oficialii au transmis că nu ar împărtăși cu guvernul chinez date despre cei 170 de milioane de utilizatori americani ai săi. Compania a declarat anul trecut în fața Congresului că „nu promovează sau elimină conținut la cererea guvernului chinez”, conform reuters.com.