Un refren aproape universal în comemorările pentru regretata regină Elisabeta a II-a, care a murit joi, 8 octombrie, la vârsta de 96 de ani, a fost rolul ei ca simbol al stabilității în Marea Britanie, precum și ca o constantă într-o lume din ce în ce mai inconstantă. Ea a fost „un punct de referință uman neschimbat în viața britanică”, a declarat în ziua următoare fostul premier Boris Johnson în omagiul său adus monarhului.
Mai mult decât un simplu chip simbolic al națiunii, regina a fost, de asemenea, un punct de sprijin al Marii Britanii și o sursă de confort într-o perioadă de turbulențe aparent nesfârșite. Provocarea cu care se confruntă acum țara este cum să meargă mai departe fără ea.
În timp ce calea de urmat pentru Marea Britanie este clară (la urma urmei, a mai făcut acest lucru de multe ori înainte), viitorul monarhiei britanice pare mai puțin sigur. Regele Carol al III-lea moștenește tronul într-un moment în care monarhia ca instituție este încă larg susținută în Marea Britanie, cu o ușoară majoritate de 62% în favoarea ei, potrivit unui sondaj din luna iunie a acestui an. Dar revărsarea de sprijin și admirație pentru regină nu trebuie confundată cu un sprijin neclintit pentru familia regală în ansamblul ei, mai ales după recentele reacții legate de tratamentul aplicat prinților Harry și Meghan, precum și de acuzațiile de agresiune sexuală cu care se confruntă fiul ei, prințul Andrew.
Testul suprem
Cel mai mare test cu care se va confrunta noul rege este dacă poate imita imaginea de stabilitate a mamei sale și dacă poate păstra instituția pe care aceasta și-a petrecut atât de mult timp din viață încercând să o protejeze.
Regina, care a urcat pe tron la doar 25 de ani, a avut la dispoziție o viață întreagă pentru a-și dovedi valoarea. Charles, care, la 73 de ani, este cel mai în vârstă monarh care a urcat pe tron în istoria Marii Britanii, nu va avea același avantaj.
O mare parte din imaginea publică a lui Charles a fost conturată de perioada în care a fost Prinț de Wales, inclusiv perioadele scandaloase din viața sa privată, inclusiv aventura sa cu Camilla Parker Bowles, care, în calitate de soție, poartă acum titlul de regină consoartă, și despărțirea sa de Prințesa Diana, precum și pozițiile sale vocale în probleme atât de diverse precum schimbările climatice, gardurile vii, China și tacticile controversate ale guvernului britanic de a împiedica imigrația.
Paralela Charles – Elisabeta
În timp ce regina și-a păstrat reputația de imparțialitate, alegând să rămână deasupra disputei și să lase politica în seama politicienilor, prințul Charles a făcut exact opusul, mergând chiar până la a se băga în cele mai înalte niveluri ale politicii, când a scris o serie de scrisori în 2004 și 2005, cunoscute sub numele de „memorandumurile păianjenului negru”, făcând lobby pe lângă miniștrii guvernului în legătură cu o serie de probleme, într-o încălcare clară a rolului neutru și ceremonial al monarhiei în politica britanică.
„Charles are tendințe activiste”, spune Richard Fitzwilliams, un expert în familia regală, citat de publicația TIME. Poate pentru că, în marea majoritate a vieții sale, principala sa activitate a fost să-și urmărească interesele prin intermediul diverselor sale fundații și organizații caritabile.
„El nu are același nivel de mistică pe care regina Elisabeta a II-a l-a cultivat cu mult succes de-a lungul vieții sale”, spune Brooke Newman, istoric al Marii Britanii moderne timpurii la Virginia Commonwealth University. Dincolo de dragostea ei pentru corgi și cai, „a fost foarte atentă să nu articuleze o poziție cu privire la foarte multe lucruri. A devenit o icoană în întreaga lume pentru că oamenii își puteau proiecta speranțele, visele, fanteziile și indignarea asupra ei și asupra instituției, deoarece ea întruchipa Coroana într-un mod care cred că va fi imposibil pentru Charles, deoarece el reprezintă deja anumite lucruri”.
