Infofinanciar > Lumea la zi > Timpul lui Putin e pe terminate! „Sunt șanse foarte mici de a câștiga acest război”
Lumea la zi

Timpul lui Putin e pe terminate! „Sunt șanse foarte mici de a câștiga acest război”

Timpul lui Putin e pe terminate! „Sunt șanse foarte mici de a câștiga acest război”
Sursa foto - protv.ro

Conducătorii forțelor de securitate din Rusia știu că războiul este pierdut, fiind posibil faptul ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la șefia statului în cazul în care dă ordin ca armele nucleare să fie activate. Declarațiile acestea aparțin lui Christo Grozev, directorul executiv al Bellingcat, o platformă de investigații.

Jurnalistul spune, conform Antena 3, că: „Elita informată din forţele de securitate înţelege că războiul este pierdut, elitele din securitate înţeleg că sunt şanse foarte mici de a câştiga acest război, fără mobilizare şi explozia socială care va urma. Există opţiunea ca Putin însuşi să dea ordinul de-a executa aceste decizii critice, cum ar fi, de pildă, utilizarea armelor nucleare şi unul dintre cei care ar trebui să execute un asemenea ordin, să refuze să îl execute.”.

Cum poate fi respins ordinul de atac nuclear

Christo Grozev precizează și că un astfel de refuz o să declanșeze o lovitură de stat. Acesta explică faptul nerespectarea ordinului de atac nuclear, lucrurile se vor întâmpla extrem de repede. Pentru lansarea unui astfel de atac, toți comandanții trebuie să execute ordinul, conform principiului celor cinci mâini care trebuie să apese, una după alta, butonul declanșator.

Despre un posibil refuz al unuia dintre comandanți, jurnalistul declară că : „(…)Însă dacă unul singur nu va executa, va fi un semnal de insubordonare şi ar putea însemna chiar moartea lui Putin, moartea fizică. Astfel că, până el nu este sigur că se va executa acest ordin, nu-l va da.
Forţelor de securitate nu le este clar dacă Putin nu va mai fi la putere peste trei luni. Nu există nicio garanţie în acest sens.”. Acest lucru a fost spus de către Christo Grozev în cadrul unui interviu acordat celor de la The Mirror.

Este cunoscut faptul că Serghei Șoigu și șeful personalului apărării, Valery Gerasimov, pot provoca lovituri nucleare. În perioada războiului, Putin a putut fi văzut în spațiul public alături de un oficial care îi ține servieta nucleară.

Încep pregătirile pentru un viitor fără Putin

Întrebat fiind despre pregătirea Rusiei pentru era „post-Putin”, Christo Grozev a faptul că înalții oficiali din FSB, agenția de securitate, dar și cei din organizața de informații militare, GRU, se pregătesc pentru momentul când Putin nu va fi la conducerea Rusiei. Jurnalistul spune că elita din FSB știe precis câți soldați ruși au murit pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, agenția de securitate știe și că persoanele apropiate și rudele militarilor dispăruți sau morți nu încetează să întrebe despre aceștia.

Grozev spune că înalții forțelor de securitate cunosc pericolele pentru regim, astfel ei deja se pregătesc de un regim fără Putin. Jurnalistul declară că: „Unii dintre ei caută o oportunitate de a-şi scoate familiile din Rusia, toţi caută modalităţi de a transfera banii acumulaţi (bani câştigaţi din corupţie în multe cazuri) în dolari şi euro. Se desfăşoară o trădare pentru că ei nu urmează ordinele ideologice ale Kremlinului, ci se pregătesc pentru o realitate alternativă.”.