Piața muncii e tot mai sumbră și oportunităților de angajare sunt tot mai reduse. Chu Yi a ales să adopte conceptul chinezesc de ,,lying flat”.
Adică să lucreze doar suficient pentru a-și permite să-și petreacă timpul în mod plăcut. Această tânără în vârstă de 23 de ani din Shanghai obișnuia să lucreze la o companie de modă. A renunțat la slujbă acum doi ani pentru că era nevoită să facă frecvent ore suplimentare și nu-și suporta șeful.
Unii tineri chinezi refuză slujbele corporatiste.
Chu lucrează acum de acasă doar o zi pe săptămână pentru o agenție de călătorii. Are suficient timp pentru a se perfecționa în arta tatuajului în cadrul unui stagiu de șase luni pentru a deveni artist tatuator cu normă întreagă.
Și nu este singura care adoptă acest stil de viață ,,lying flat”. Deși nu există date despre câți tineri chinezi renunță la joburile corporatiste pe care tradițional le-ar fi accepta. Rata șomajului în rândul tinerilor a atins un nivel record de 21,3% în iunie 2023. Într-o economie care încă luptă să revină la nivelurile de creștere pre-pandemie.
Într-un context în care economia Chinei încetinește, iar piața muncii rămâne restrictivă. E o provocare semnificativă pentru președintele chinez Xi Jinping să calmeze această generație. E considerată cea mai pesimistă dintre toate categoriile de vârstă din țară.
Timpul liber valorează mult mai mult decât câțiva mii de yuani
Cu o populație de aproximativ 280 de milioane de tineri chinezi născuți între 1995-2010, sondajele arată că Generația Z are cel mai pesimist sentiment în privința viitorului.
Zhou Yun, profesor asistent de sociologie la Universitatea din Michigan, subliniază că, în ciuda impresiei că unii tineri se retrag din cursa agitată a corporațiilor, este imposibil de ignorat pesimismul lor cu privire la viitor.
În contextul încetinirii economiei chineze și a persistenței restricțiilor de pe piața muncii, tinerilor le este din ce în ce mai dificil să navigheze printre inegalitățile sociale strânse. Controlul politic tot mai rigid și perspectivele economice sumbre, afirmă Zhou.
,,Pentru mine, munca nu are prea mult sens”, a spus Chu. ,,Cea mai fericită parte pare să fie terminarea programului. Și să îl faci fericit pe managerul tău. Așa că am decis că nu vreau să lucrez”, a mai zis ea.
Toate aceste aspecte fac ca tineri precum Chu să-și prioritiseze bunăstarea și interesele personale în fața „presiunii continue” a muncii corporatiste.
Chu spune că acum este mult mai fericită și crede că alegerea ei a fost ,,valoroasă”. ,,Salariul meu actual, chiar dacă nu este mare, este suficient să acopere costurile zilnice. Timpul liber valorează mult mai mult decât câțiva mii de yuani,” afirmă ea, conform reuters.com.