Infofinanciar > Info > Tinerii din România, săracii Europei. Riscul de deprivare materială severă este de 25%
Info

Tinerii din România, săracii Europei. Riscul de deprivare materială severă este de 25%

Sursă foto: unsplash.com
Sursa foto: Arhiva companiei

Potrivit datelor Eurostat, tinerii din România cu vârste între 15 şi 29 de ani sunt cei mai săraci din Uniunea Europeană.

Rată de deprivare materială şi socială a tinerilor din România este cea mai mare în rândul statelor membre. Riscul de sărăcie era, la nivelul anului 2022, de 25,4% în România. De peste patru ori mai mare decât media la nivelul blocului comunitar, care era de 6%., conform mediaflux.

Conform Eurostat, deprivarea materială severă se manifestă atunci când persoanele nu își pot permite:

– să își plătească chiria sau facturile de întreținere.

– să își mențină locuința la un nivel de încălzire adecvat.

– să se confrunte cu cheltuieli neașteptate.

– să mănânce carne, pește sau o proteină echivalentă o dată la două zile.

– o săptămână de vacanță în afara locuinței.

– un automobil.

– o mașină de spălat.

– un televizor color.

– un telefon.

Pe următoarele poziții în topul riscului de deprivare materială şi socială severă se află Bulgaria (18,6%) şi Grecia (14,9%).